Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Zestre" pentru tinerele familii

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 19 mai 2001 ·

Cei care doresc sa-si construiasca apartamente pot solicita subventii din bugetul local. A fost constituita o comisie care sa analizeze cele citeva zeci de cereri existente in prezent Romascanii care viseaza la o locuinta ar putea, cel putin teoretic, sa o construiasca mai ieftin. Consilierii locali au desemnat, in luna septembrie a anului trecut, o comisie pentru analizarea cererilor depuse pentru obtinerea de subventii in sume fixe, conform prevederilor stipulate de recent aparutele Norme de aplicare a Legii Locuintei. In Roman, aceasta comisie are in componenta pe viceprimarul Romanului, directorul general al SC Goscom - Eduard Corduneanu si pe Lidia Dobos - inspector de specialitate in cadrul Serviciului de Administratie Publica. Comisia trebuie actualizata, avindu-se in vedere alegerea fostului viceprimar, Stelian Samson, in functia de director al Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca. Normele de aplicare a Legii locuintei 114 prevad ca aceste solicitari, precum si cele care vor urma, sa fie analizate si selectate conform unor criterii de prioritate stipulate de lege: tinerii casatoriti cu virsta mai mica de 35 de ani, persoane care beneficiaza de facilitati potrivit legii 42/1990, sau alte categorii stabilite prin hotariri de consiliu. Solicitarile de subventii pot fi depuse odata cu cererile de constructie, sau, dupa caz, de cumparare a locuintei. Ele vor fi analizate de comisia speciala, in functie de prioritati, urmind apoi sa treaca prin votul Consiliului Local. "Exista citeva zeci de cereri depuse pentru constructia de locuinte pentru Ordonanta 19, pentru tinerele familii. Noi asteptam, in continuare, solicitari, pentru ca trebuie sa finalizam constructia blocului inceput. Documentatia trebuie sa fie depusa in Primarie la camera 38, de la etajul I, unde tinerii pot lua legatura cu doamna Lidia Dobos, care este si secretara comisiei speciale. Acolo

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, despre alegerile prezidenţiale: Pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie

Mediafax acum 40 minute
Alegerile prezidenţiale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, iar dacă se vrea altceva, trebuie schimbată legislaţia şi cred că e prea târziu, spune preşedintele Klaus Iohannis. El cere român

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, trimis în judecată de DNA. El a obținut un nou mandat pe 9 iunie

Ziare.com acum o ora
DNA a anunţat miercuri, 19 iunie, că îl trimite în judecată pe președintele Consiliului Judeţean (CJ) Călăraşi, Vasile Iliuţă (PSD), pentru abuz în serviciu. Iliuţă a fost reales în funcţie, la alegerile din 9 iunie, cu aproape 50% dintre voturile e

UPDATE - Ilfov: Fată de 12 ani din Bragadiru, căutată de poliţişti / A plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns / Fata a fost găsită în Bragadiru

News.ro acum o ora
O fată de 12 ani din Bragadiru este căutată de către poliţişti. Ea a plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns. IPJ Ilfov precizează că fata a fost găsită în Bragadiru şi nu a fost victima vreunei infracţiuni în perioada î

Protecția Consumatorilor asigură un serviciu de permanență în perioada minivacanței de Rusalii

Adevarul acum 33 minute
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va activa un serviciu de permanență dedicat consumatorilor, gata să intervină prin măsuri de control în cazul în care apar sesizări sau probleme. În pregătirea pentru minivacanța de Rusali

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Cu Ion Marin, fost jucător și antrenor în „Ștefan cel Mare” și jurnalistul Alexandru Brădescu

Gandul acum 18 minute
Miercuri, 19 iunie, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Invitații moderatorului Cătălin Mureșanu sunt Ion Marin, de cinci ori câșt

Iohannis, despre anunţul privind şefia NATO: Aceste chestiuni le voi prezenta prima dată în CSAT

Mediafax acum o ora
„Despre NATO, mai mult, mâine. Aceste chestiuni le voi prezenta prima dată în CSAT, după aceea şi opiniei publice, dar pot să vă asigyur că mâine veţi fi integral lămuriţi şi putem să mergem mai departe. Consideraţi că acesta a fost un non-răspuns ş

Coduri galben şi portocaliu de caniculă în România. Temperaturi de până la 37 de grade şi nopţi tropicale

Mediafax acum 3 ore
Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată ţara. În nordul Crişanei, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei şi Dobrogea continentală, temperaturile maxime se vor situa în general între 32 şi 35 de

Putin şi Kim au semnat un acord de parteneriat strategic

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong Un au semnat miercuri, la Phenian, un acord de parteneriat strategic, relatează agenţiile de presă ruse, conform France Presse, transmite Agerpres. Cu toate acestea, conţinutul documen

Leroy Merlin a investit 2 milioane euro în relocarea magazinului din Electroputere Parc Craiova

News.ro acum 30 minute
Leroy Merlin, retailer specializat în construcţii, decoraţiuni şi grădinărit, a inaugurat noul magazin din Electroputere Parc, relocat în acelaşi centru comercial, pe o suprafaţă extinsă. Investiţia totală în procesul de relocare se ridică la 2 mili

Noam Chomsky a fost externat, după ce zvonurile privind moartea sa au fost negate de soţia sa

News.ro acum 48 minute
Lingvistul Noam Chomsky, în vârstă de 95 de ani, unul dintre cei mai influenţi intelectuali americani, a fost spitalizat la São Paulo şi îşi continuă "tratamentul" la domiciliu, au anunţat medicii săi, scrie Le Figaro. "Pacientul Avran Noam Chomsky

Vremea

București
acum

33°
mie.

22°/35°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°