Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Examene cu probleme

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 22 mai 2001 ·

•Datorita lipsei unor precizari ale ministerului, organizatorii examenelor nationale au probleme in pregatirea acestora •Anuntata greva a cadrelor didactice va da peste cap graficul de concurs

Ca in fiecare an, lipsa unor precizari in pregatirea examenelor nationale da mari batai de cap organizatorilor. "Pentru apropiatele examene de capacitate si admitere in liceu, desi exista regulamente clare, Ministerul Educatiei si Cercetarii nu a trimis inca precizarile de detaliu, strict necesare pentru buna organizare a concursurilor. In ceilalti ani, aceste precizari erau primite cu mult timp inainte si nu existau probleme in organizare. Elevii nu vor avea de suferit dar va fi extrem de mult de lucru, intr-un timp scurt, avand in vedere si noua metoda de sustinere a examenului de admitere in liceu", a precizat Victor Geangalau, inspector de matematica, organizatorul (de cativa ani) acestor examene.

De asemenea, anuntata greva generala din invatamantul preuniversitar va da peste cap graficele examenelor. Federatia Sindicatelor Independente din Invatamant "Spiru Haret", la care este afiliata si Uniunea Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar (USLIP) Iasi, a hotarat deschiderea unui conflict de munca incepand cu luna iunie. Nu a fost stabilit inca graficul final al miscarilor de protest dar cert este ca pe 31 mai in invatamant se va desfasura o greva de avertisment, iar intre 4 si 15 iunie vor fi cateva zile de greva generala. Daca pana pe 15 iunie, cand se termina anul scolar, Ministerul Educatiei si Cercetarii nu va rezolva revendicarile sindicalistilor, profesorii nu se vor prezenta la examenele de capacitate, bacalaureat si admitere. Motivele pentru care profesorii planuiesc boicotarea examenelor din vara sunt neacordarea tichetelor de masa, a majorarilor salariale si trecerea salarizarii la consiliile judetene.

Simona REL

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un deţinut recidivist a evadat de la Penitenciarul Poarta Albă

Mediafax acum o ora
„Au fost luate măsurile specifice pentru depistarea persoanei, potrivit competenţelor instituţiei noastre, acţionându-se în sistem integrat împreună cu celelalte structuri cu atribuţii în domeniu”, este singura informare de la IPJ Constanţa. Potrivi

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum o ora
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum o ora
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

Echipele din România şi-au aflat adversarele din turul doi preliminar al Conference League. CFR Cluj întâlneşte Neman Grodno

News.ro acum 54 minute
Echipele din România şi-au aflat, miercuri, adversarele din turul doi preliminar al Conference League, în urma tragerii la sorţi care a avut loc, miercuri, la Nyon. Astfel, FCSB, dacă va pierde confruntarea cu Virtus AC din primul tur preliminar al

Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuințe: activități preventive în județ

Botosani News acum 31 minute
Astăzi, 19 iunie a.c. , cu ocazia Zilei Europene de prevenire a furturilor din locuințe, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventiv-informative în rândul cu cetățenilor, oferindu-le sfaturi pentru siguranța locuințelor. Ziua Europeană

Rusia și Coreea de Nord au semnat un acord de parteneriat strategic /Putin anunță o CLAUZĂ de asistență reciprocă în caz de război

Gandul acum 22 minute
Rusia și Coreea de Nord au semnat un acord de parteneriat strategic, care include o clauză privind apărarea reciprocă, a declarat miercuri președintele rus, Vladimir Putin, pe fondul preocupărilor Statelor Unite și Alianței Nord-Atlantice în legătur

Iaşi: Incendiu la un magazin din incinta Carrefour / Aproximativ 1.500 de persoane au fost evacuate

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, miercuri, la un magazin din incinta Carrefour Felicia Iaşi, aproximativ 1.500 de persoane fiind evacuate. ISU Iaşi intervine, miercuri, la un incendiu produs la un magazin din incinta Carrefour Felicia. La faţa locului interv

Iohannis, despre alegerile prezidenţiale: Pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie

Mediafax acum 3 ore
Alegerile prezidenţiale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, iar dacă se vrea altceva, trebuie schimbată legislaţia şi cred că e prea târziu, spune preşedintele Klaus Iohannis. El cere român

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan a fost reales în funcţia de vicepreşedinte al grupului PPE din Parlamentul European

News.ro acum o ora
Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE / PNL) a fost reales, miercuri, vicepreşedinte al Grupului PPE din Parlamentul European, cu 151 din 170 de voturi valabil exprimate.

Ce afaceri deţine LVMH, cel mai important actor din lumea luxului, în România? Proprietarul Louis Vuitton este cel mai mare producător de pantofi şi genţi de pe plan local

Mediafax acum 46 minute
Cel mai mare producător român de genţi şi pantofi este compania Somarest, deţinută de gigantul LVMH, liderul pieţei de lux din lume, care are în portofoliu, printre altele, brandul Louis Vuitton. Compania Somarest, care şi-a început povestea acum ma

Vremea

București
acum

37°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mie.

17°/32°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

35°
mie.

19°/35°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°