Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avalansa de internari dupa "Constantin si Elena"

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 23 mai 2001 ·

Medicii de la Spitalul de Urgente s-au confruntat cu o avalansa de internari dupa sarbatorirea zilei de "Constantin si Elena". Astfel, ziua a inceput cu un infarct al unui pacient de 54 de ani, infarct provocat de consumul exagerat de alcool. Au urmat cinci accidente rutiere, provocate tot pe fondul consumului de alcool. Imediat au inceput sa soseasca sapte intoxicatii medicamentoase, care au avut la baza tot consumul de alcool. De asemenea, alti zece pacienti au fost victimele unor agresiuni. "Pur si simplu, am fost asaltati de pacienti care au consumat alcool. Fata de consultatiile cu care ne confruntam in fiecare zi de luni, acum cand s-a sarbatorit xConstantin si Elenax am avut cu 50% mai multe consultatii. S-a simtit din plin aceasta zi prin numarul de pacienti care au ajuns aici din cauza consumului exagerat de alcool", ne-a declarat dr. Tudor Ciuhodaru, sef Serviciu Urgente. Totodata, nici Spitalul de Neurochirurgie nu a dus lipsa de victime ale unor agresiuni datorate consumului de bauturi alcoolice in ziua de "Constantin si Elena". Astfel, ieri, au fost internati sase cazuri de acest gen.

Noaptea de luni spre marti a fost mai solicitanta decat de obicei si pentru personalul medical al Unitatii de Primire Urgente de la Spitalul "Sf. Spiridon". In urma sarbatoririi Constantinilor si Elenelor, dupa cateva pahare in plus, au izbucnit scandaluri si chiar batai. In urma unor astfel de rafuieli, trei barbati au incasat batai bune, ajungand la spital. "Din trei batuti care s-au prezentat la UPU, unul a refuzat internarea. Viorel Negru, care avea toti dintii scosi, a fost internat la Clinica Buco Maxilo Faciale, iar Ion Ivanciu la Clinica ORL. In general, de sarbatori avem mai multe cazuri cu persoane batute, pe fondul consumului de alcool", a precizat dr. Diana Cimpoesu, coordonatorul UPU.

Magda OLTEANU

Cristian DONOSE

Medicii de la S

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Franța a învins Austria în urma unui autogol (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 19 minute
În al doilea meci al primei etape din grupa D a Campionatului European de fotbal din Germania, Franța a întâlnit Austria la Dusseldorf, de care a dispus cu 1-0 (1-0). Partida a fost decisă de autogolul lui Wober (min. 38). Cum în prima partidă Oland

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Evacuări şi mii de hectare devastate de incendii de vegetaţie în comitatul Los Angeles

News.ro acum 2 ore
Peste 6.000 de hectare au fost devastate, începând de sâmbătă, de un incendiu important de begetaţie, în comitatul Los Angeles, unde 1.000 de pompieri luptă împotriva flăcărilor, iar 1.200 de persoane au fost evacuate. ”Pompierii luptă împotriva unu

Directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice Rafael Grossi anunţă într-un interviu în Izvestia că vrea ”să reia legăturile” cu Coreea de Nord. Ea are ”un număr foarte mare de instalaţii nucleare, singurele din lume care nu sunt monitorizate”

News.ro acum 3 ore
Directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi anunţă luni, într-un interviu publicat de ziarul rus Izvestia, că vrea să reia contactul cu Coreea de Nord, pentru a supraveghea siguranţa instalaţiilor nuclear nord-coreene,

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum 2 ore
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

Emisiunile zilei de marţi, 18 iunie 2024

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum 3 ore
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

Peste 120 de persoane spitalizate la Moscova în urma unor intoxicaţii alimentare grave. 55 de persoane în stare gravă, 30 la terapie intensivă ”care prezintă simptome de otrăvire şi suspiciune de botulism”, anunţă viceprimarul. Anchetă epidemiologică

News.ro acum 2 ore
Peste 120 de persoane au consultat în ultimele zile serviciile medicale, la Moscova, dintre care 30 se află în continuare la terapie intensivă, în urma unor grave intoxicaţii alimentare suspecte de botulism, anunţă luni autorităţile municipale, rela

Minori exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani / Victimele erau obligate să ia parte la acţiuni religioase / Două persoane au fost reţinute, trei fiind plasate sub control judiciar

News.ro acum 10 ore
Cel puţin cinci minori au fost exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani, în perioada 2022 – 2024. Victimele erau obligate de câteva ori pe săptămnă să ia parte la acţiuni religioase, să descarc

Marius Tucă Show începe marți, 18 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Victor Ponta și Bogdan Teodorescu

Cancan acum 2 ore
Invitații zilei sunt Victor Ponta, fost premier al României și Bogdan Teodorescu, analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”.

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/33°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

23°/35°
Iasi
acum

23°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/26°
vin.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
vin.

18°/30°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/36°
vin.

21°/37°