Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astazi nu se va (prea) fuma la Prefectura

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 31 mai 2001 ·

Desi, in mai toate tarile civilizate, nu se mai fumeaza in nici una din cladirile administrative, Romania este codasa pana si la acest capitol. Pentru ca astazi este Ziua Internationala de Lupta impotriva Fumatului, prefectul s-a gandit sa faca din Casa Patrata un spatiu liber de tigara macar pentru o zi. Corneliu Rusu Banu si-a manifestat speranta ca pana si cei mai inraiti fumatori vor rezista tentatiei de a aprinde o tigara in birourile sau pe holurile Prefecturii. Eventual, presati de necesitatea satisfacerii viciului, respectivii vor da dovada de intelegere si vor iesi la fumat in afara imobilului. La randul sau, vicepresedintele Consiliului Judetean, Nicolae Ivanciu, s-a aratat de acord cu o astfel de initiativa, dar numai cu titlu de recomandare. "Daca as impune asa ceva celui care ar intra la mine in birou as da dovada de lipsa de respect", a spus Ivanciu. (C.O.)

Desi, in mai toate tarile civilizate, nu se mai fumeaza in nici una din cladirile administrative, Romania este codasa pana si la acest capitol. Pentru ca astazi este Ziua Internationala de Lupta impotriva Fumatului, prefectul s-a gandit sa faca din Casa Patrata un spatiu liber de tigara macar pentru o zi. Corneliu Rusu Banu si-a manifestat speranta ca pana si cei mai inraiti fumatori vor rezista tentatiei de a aprinde o tigara in birourile sau pe holurile Prefecturii. Eventual, presati de necesitatea satisfacerii viciului, respectivii vor da dovada de intelegere si vor iesi la fumat in afara imobilului. La randul sau, vicepresedintele Consiliului Judetean, Nicolae Ivanciu, s-a aratat de acord cu o astfel de initiativa, dar numai cu titlu de recomandare. "Daca as impune asa ceva celui care ar intra la mine in birou as da dovada de lipsa de respect", a spus Ivanciu. (C.O.)

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 2 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 10 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 5 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Condiţiile de pace ale lui Putin, criticate la summitul de pace din Elveţia. Giorgia Meloni: „Planul de pace al lui Putin sugerează că Ucraina trebuie să se retragă din Ucraina”

Mediafax acum 3 ore
Summitul pentru pace privind Ucraina are loc în Elveţia, în perioada 15-16 iunie, iar la acest eveniment şi-au confirmat participarea reprezentanţi din peste 90 de ţări. În cadrul întâlnirii, aceştia au purtat discuţii pentru ca războiul de agresiun

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD - 35,56%, PNL - 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 3 ore
PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul El

Proteste de amploare ar putea avea loc în Franţa faţă de ascensiunea extremiştilor

Mediafax acum 10 ore
Marşuri de amploare ar trebui să aibă loc sâmbătă în marile oraşe din Franţa. Este vorba despre proteste faţă de ascensiunea extremei dreapta la alegerile europarlamentare. Organizatorii estimează că pe străzi vor ieşi sute de mii de oameni.

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 7 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 11 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Prințesa Charlotte, PROTECTOARE cu mama sa la prima apariție publică după diagnosticul de cancer. Explicațiile unei experte în limbajul corpului

Gandul acum 7 ore
Prinţesa Kate, în vârstă de 42 de ani, şi-a făcut prima apariţie publică sâmbătă, la Londra, după ce a fost diagnosticată cu cancer în urmă cu cinci luni. Prinţesa de Wales, purtând o ţinută în culori pale, a mers într-o trăsură alături de copiii ei

Vremea

București
acum

21°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

15°
dum.

14°/26°
lun.

16°/28°
mar.

16°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/25°
lun.

20°/28°
mar.

21°/24°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

16°/28°
mar.

17°/31°
mie.

19°/34°