După o logodnă îndelungată, PDSR şi PSDR şi-au unit destinele. Dispar astfel din peisajul politic două serii de iniţiale care au făcut carieră. Rezultă din această fuziune un nou partid cu nume banal, dar european: Partidul Social Democrat. PSD înseamnă, de fapt, PDSR plus aura de legitimitate doctrinară adusă de o bătrînă domnişoară de pension interbelic. Cele trei iniţiale noi vor intra în limbajul politic obişnuit şi li se prevede o carieră fructuoasă. Se pune întrebarea dacă noul partid va însemna la fel de mult pentru electorat ca şi PDSR. "Partidul Social Democrat", fără "Român", fără "din România", sună mai franc, mai lipsit de complexe. Chiar, seamănă mai mult cu social-democraţia nordică sau germană, mai calmă şi mai stabilă decît zbuciumatul socialism mediteranean. În acelaşi timp, noua denumire emană o auto-suficienţă în sens bun, scapă de izul de construct ideologic elaborat ad-hoc. Conceptul de "democraţie socială" este o struţo-cămilă destul de vagă. Democraţia înseamnă o sumă de proceduri privind egalitatea politică a cetăţenilor. Ea nu poate fi socială sau liberală ci doar procedurală. Iar încercarea de a-i conferi un oarecare sens social contravine substanţei sale procedurale. Democraţia populară promovată de experimentul comunist a dus la moartea adevăratei democraţii. Din această cauză, Partidul Democraţiei Sociale a avut un nume foarte prost ales. Chiar dacă unii teoreticieni, printre care se numără şi actualul prim-ministru, au încercat să dezvolte teoretic acest concept, rezultatele au fost nesemnificative. Iar autorii respectivi nici nu au insistat asupra subiectului. Este destul de evident că "PDSR" a fost o soluţie de criză, în condiţiile în care denumirea clasică era ocupată. Ca nume, dar şi ca program, PSD vrea să fie un partid mai modern. Totuşi, datele arată că electoratul PDSR continuă să fie unul tradiţionalist, deşi liniile de