S-a uitat de Kir Ianulea, de Canuta, om sucit
Cum se poate „rezolva“ in scris combinatia dintre tragic si comic?
A face sa traiasca in concubinaj tragicul si comicul – asta nu exista decit la doi-trei mari scriitori romani. La Caragiale, de exemplu, care e considerat reprezentativ doar pentru bascalia romaneasca. Lumea nu este atenta insa la acele cvartete mozartiene, care sint scrierile lui finale. (E la fel de valabil si pentru Beethoven – in general, ii sint cunoscute doar simfoniile.) Kir Ianulea, Canuta, om sucit, sint personaje la fel de tari precum Cetateanul turmentat, de exemplu. Pe Canuta, om sucit nu-l mai invoca nimeni, desi e mai important decit Mitica. Ca sa nu mai spun de Kir Ianulea, care declara: „Doamne, cu astia nu se poate face nimic“. Pe de alta parte, Conu’ Leonida este, zice-se, un vodevil dar in acelasi timp primul act flaubertian al literaturii romane, masacrul intelesurilor, masacrul cuvintelor. Sintem sfatuiti: „Trebuie sa iesiti din Conu’ Leonida...“. Dar n-avem cum sa iesim. Noi trebuie sa batem la usa lui. Dar, cum ziceam, despre Kir Ianulea si Canuta nu stie mai nimeni astazi. Caragiale se termina la Scrisoarea pierduta. Sintem, prin urmare, blocati in niste clisee mari, intimidante. Formula mea, repet, este cea mozartiana: maximum de seriozitate cu maximum de umor.
Circula, totusi, un spirit feminin in tot ceea ce scrieti. Credeti ca va caracterizeaza o anumita feminitate?
Fireste. Daca e sa mergem pe cliseul potrivit caruia vulnerabilitatea nu poate sa-i apartina decit unei femei. Barbatii sint, teoretic, incasabili si inexpugnabili. Dar, fara feminitate, un prozator nu prea exista. Doua lucruri trebuie sa aiba un prozator robust in textele sale: macar o pagina de umor si o feminitate, fie ea si secreta, pe care s-o poti percepe. Observ ca vorbesc cu prea mult „trebuie“, iarta-
