Întotdeauna în epoca modernă a existat un model economic-cultural-comportamental care iradia peste tot în lumea Europei civilizate (şi nu numai!). În secolul al XIX-lea s-a impus mai mult decît altele modelul francez, al cărui prestigiu îl depăşea pe cel german sau englez. S-a impus peste tot de la revoluţia din 1789 şi, apoi, de la cea din 1848, prin forţa modelului politic şi cultural, economic. Era modelul erei liberaliste care a avut mare forţă de penetrare. La noi, cu siguranţă modelul francez a avut cîştig de cauză. De la paşoptişti încoace (paşoptiştii s-au şi format intelectual în Franţa revoluţionară şi liberalistă) şi aceştia s-au străduit să-l implanteze în ţările române. Şi au izbutit cel puţin la scara de sus a civilizaţiei, în sfera legislativă, a învăţămîntului, a organizării administrative, în moravuri şi îmbrăcăminte. Sigur că acest model apusean (îndeobşte francez) n-a putut rodi în structurile socio-economice, mai ales în lumea satului unde, deşi reprezenta 80-90% din populaţie, disparitatea scandaloasă în domeniul proprietăţii agrare continua să domine, iar moravurile, în această lume profundă, repet, zdrobitor majoritară, rămăseseră ca în vechime. Aici, tocmai aici, modelul adaptat nu putuse să se impună. Maiorescu, în 1868, contemplînd fenomenul, lansase fericita formulă a formelor fără fond. Marele critic emitea înainte de o judecată de valoare, una - amară - de realitate. Şi, totuşi, modelul adoptat (impus de altfel, de necesităţi sociologice incontestabile) a fost util, contribuind enorm la progresul civilizatoriu al ţării, mai tîrziu chiar junimiştii apărînd cuceririle sale, de pildă Constituţia din 1866 şi structurile învăţămîntului modern. Modelul francez "importat", cum tot l-au criticat vehement adepţii tradiţionalismului autohtonist osificat, a dat roade şi intrarea noastră în Europa, finalmente, a triumfat. Iniţiatorii paşoptişt