Dupa cele doua comunicate in presa, unul de un rind, celalalt de zece, aparute in Monitorul si, respectiv, in numarul precedent al Observatorului cultural, „concitadinul“, „congenerul“, „conjunimistul“ si nu mai putin „convorbiristul“ Lucian Vasiliu a trecut, cum era de asteptat, la fapte: m-a dat in judecata, cerind atit despagubiri pentru stirbirea imaginii sale publice, cit si condamnarea mea penala.

Ciudata reactie din partea unui fecior „de preot ortodox interbelic“ si „nepot de padurar interbelic“ care „actualmente – dupa cum reiese din scurta nota autobiografica pusa intre copertile cartii sale de turism si de masaj oriental, Cambei in China – coordoneaza Muzeul Literaturii Romane din Iasi“, ocupindu-se cu recuperarea, conservarea si pastrarea patrimoniului cultural ramas de pe urma clasicilor, Maiorescu, Creanga, Eminescu, Vasile Alecsandri, Sadoveanu etc., in memoria carora organizeaza seri memoriale, expozitii, chiar si parastase...

De asemenea, directorul Muzeului Literaturii Romane Iasi se mai ocupa, se intelege ca nu chiar direct, ci prin intermediul angajatilor sai, de placutele memoriale, coroanele, crucile si mormintele scriitorilor plecati intru Domnul. Sa fie oare acesta motivul idiosincraziei pe care pare s-o aiba vizavi de literatura vie si de scriitorii in carne si oase? Avind de-a face mai mult cu lucruri moarte si imagini din trecut, directorul Muzeului Literaturii Romane Iasi, concitadinul Lucian Vasiliu, in dorinta sa de-a mari patrimoniul onorabilei institutii pe care o conduce, pindeste, iata, orice moment prielnic pentru a „pune mina“, daca nu pe o casa memoriala, atunci macar pe o parte din imobilul sau bunurile pe care le poseda un scriitor, uitind, probabil, fiind „suprasolicitat la maturitate“, ca acesta este inca viu si trudeste, dupa propriile sale puteri, pe ogorul din ce in mai pustiit al literaturii romane. In