Succesul lui Bernard-Lévy este asigurat de abordarea unor teme majore (de exemplu marile momente ale secolului XX, marile sale cumpene si marii sai creatori) intr-un limbaj accesibil. Ceea ce face din Lévy un epigon al „intelectualului“ este tendinta permanenta de emfatizare, coniventa cu gustul comun si un nationalism de pe urma caruia a avut de suferit din partea coreligionarilor sai. Kitsch-ul se naste si din aplicarea unui cub de marmura pe o suprafata de plastic. Este ceea ce face uneori eseistul francez nostalgic dupa vremea cind de Gaulle il compara pe Sartre cu Voltaire.
Absolvent al Scolii Normale Superioare si profesor titular de filozofie, coordoneaza la Editura Grasset, Colectia „Figures“, pe care a creat-o in 1973, si conduce revista La Règle du jeu, pe care a fondat-o in 1990. A obtinut premiul Médicis in 1984 pentru Le Diable en tête, primul sau roman. Eseuri ca La Barbarie à visage humain, 1977, Le testament de Dieu, 1979, L’Idéologie française, 1981 sau Les Aventures de la liberté, 1991, permit situarea reflexiei a lui Bernard-Henri Lévy in domeniul filozofiei morale si politice. Raul, puterea sint tematizate pornind de la o analiza istorica a ideologiilor moderne care au favorizat aparitia si inradacinarea totalitarismelor. Este, desigur, o abordare proprie gindirii crestin-iudaice moderne care si-a avut in Hannah Arendt sau Emmanuel Lévinas reprezentanti de prima marime.
Intr-un secol care „a dat nastere mortii absolute si lagarelor de concentrare“, venerabilele intrebari kantiene „Ce trebuie sa fac?“, „Ce pot sa sper?“ capata o alta dimensiune. Trebuie sa pornim de la constatarea ca raul in fiinta umana este radical, crede eseistul, ca el nu este consecinta vreunei perversiuni istorice atribuibile societatii (asa cum acrediteaza Rousseau) si ca Istoria este o constructie aleatorie (impotriva lui Hegel). Care pot fi, atunci, cail
