Exista macar o republica in care regimul autoritar se vadeste a fi cea mai indicata forma de guvernamint: Republica literelor (si a artelor, in general).
Stie oricine ca scriitorii nu sint egali din nastere, precum cetatenii. Unii se nasc doar cu talent mimetic, altii cu talent, altii cu geniu. Nici cind e orbitoare, valoarea nu se impune de la sine sau fara ezitari: sa ne amintim ca Proust a fost respins de editorul Gide, ca Bacovia e anemic receptat in Istoria… lui Calinescu sau ca Emily Dickinson abia de a fost bagata in seama in timpul vietii. Daca si specialistii se mai pot insela, cu atit mai riscant e sa lasi lucrurile legate de literatura in voia principiului selectiei naturale – desi, zice Darwin, acesta a dus la evolutia speciilor si… genereaza liberalismul. Seful autoritar de drept – criticul profesionist, adica acela dotat cu pasiune, lecturi, spirit critic si apt de un exercitiu obiectiv si responsabil – e indispensabil in mentinerea „ordinii“ in Republica literelor, mai cu seama ca legile ei sint diafane: niste frumoase fara corp.
In lipsa autoritatii de drept, fara de care scriitorul-scriitor se simte jalnic, nu se instaureaza democratia, ci anarhia care are drept rezultat crearea unor structuri paralele de tip mafiotic. Mafiotii – recte veleitarii – ies cu „mitralierele“ in strada: ocupa posturi de radio si de televiziune, redactii de reviste si edituri pentru a-si impune, direct si indirect, mesajul, frust si monomaniac: „sint mare, dom’le!“.
Ce mai fac mafiotii-teroristi? Instituie premii si si le dau unul altuia cu deplina constiinta ca asa e normal. Racoleaza personaje din high life-ul literar, profitind de naivitatea sau de interesele lor „omenesti“, pentru a-i transforma in lobby-isti sau macar in pilonii, in structura de rezistenta a actiunilor lor (semi)culturale: crearea de noi reviste, edituri, comemorari, aniversari
