Dafina Tihulca, din Liteni era insarcinata in luna a VII-a, iar nasterea s-a declansat la domiciliu. Femeia a facut complicatii si a murit in urma unui stop cardio-respirator O femeie de 40 de ani, din Liteni, a murit vineri, 20 iulie, dupa ce a dat nastere celui de-al zecelea copil. Dafina Tihulca, era insarcinata in luna a VII-a, iar nasterea s-a declansat cind aceasta era acasa. Pe ceilalti copii, femeia i-a nascut la domiciliu, fara interventia vreunui cadru medical, insa la aceasta a zecea nastere, ea a facut complicatii. In jurul orei 23.00, Dafina Tihulca a inceput sa singereze abundent, familia ei fiind nevoita sa ceara sprijin la dispensarul comunal. La ora respectiva, la dispensar nu se afla decit asistenta care, impreuna cu o moasa, a incercat sa scoata placenta manual. Pina la sosirea ambulantei care fusese chemata intre timp, Dana Tihulca a decedat ca urmare a unui stop cardio-respirator. Bebelusul a fost transportat la spitalul din Falticeni, starea sanatatii sale fiind buna. Directia de Sanatate Publica (DSP) Suceava a declansat in acest caz o ancheta administrativa si va sesiza Colegiul Medicilor pentru a afla daca este sau nu vorba si de o culpa medicala. Directorul adjunct al DSP, Alexandru Lazareanu spune ca din datele cunoscute pina la aceasta ora, gravida nu se afla in evidenta dispensarului din comuna si nu era asigurata. (Cristina TURCU) Dafina Tihulca, din Liteni era insarcinata in luna a VII-a, iar nasterea s-a declansat la domiciliu. Femeia a facut complicatii si a murit in urma unui stop cardio-respirator O femeie de 40 de ani, din Liteni, a murit vineri, 20 iulie, dupa ce a dat nastere celui de-al zecelea copil. Dafina Tihulca, era insarcinata in luna a VII-a, iar nasterea s-a declansat cind aceasta era acasa. Pe ceilalti copii, femeia i-a nascut la domiciliu, fara interventia vreunui cadru medical, insa la aceasta a zecea nastere, ea a fa