Laurentiu ULICI
Mitica si Hyperion
Editie ingrijita de Aurelia Ulici, prefata de Doina Uricariu, Editura DU Style, Bucuresti, 2000, 392 p., f.p.
Pina de curind, temele obsedante ale dezbaterilor/talk-show-urilor cultural-politice au fost legate, intr-un fel sau altul, de „problemele identitatii noastre nationale“. De fapt – de criza centralismului identitar intr-o epoca a „globalizarii multiculturale“... Vechile controverse interbelice despre specificul national, deviate si schimbate in perioada comunista, au reizbucnit dupa 1990, ocupind prim-planul scenei. De la „stupid people“ al lui Silviu Brucan pina la polemicile dintre O. Paler si Gabriel Andreescu, de la filipicele impotriva „vulgatei bunului roman“ ale lui Patapievici pina la separatisme regionaliste caricaturale de tip Sabin Gherman, de la emisiunile TV ale aceluiasi O. Paler pina la nenumaratele grupaje tematice de genul „cum e romanul“, „cum sintem“, „c-asa-i romanul“, de la opiniile anticanonice legate de Eminescu pina la scandalurile provocate de proiectul universitatii multilingve de la Cluj sau de istoriografia relativista a lui Lucian Boia, obsesia identitara devenise omniprezenta. Va fi, apoi, instrumentata, pe mai toate canalele mass-media, ca arma politica a mult mai pragmaticilor nationalist-populisti impotriva coalitiei de guvernare. Rezultatul: pe linga ascensiunea alarmanta a nationalismului extremist, alegerile din noiembrie au marcat sfirsitul unei iluzii si falimentul unui mit tot mai golit de substanta: acela al intelectualilor umanisti ca instante civico-morale si „luminatori ai natiei“. O analiza comparativa a eseisticii pe teme „specifiste“ din interbelic si a celei de dupa 1990 ar fi, cred, extrem de „pilduitoare“, inclusiv in privinta imaginilor despre societate ale elitelor intelectuale, pentru a nu mai vorbi de fantasmele identitare ale intelighentiei
