Confesiune – in numele prieteniei
Stiti, cindva, Biblioteca, acest personaj emblematic, enigmatic si, mai nou, excentric, aparent arogant, in frac sau geaca de motor, cu monoclu sau tatuaj cu motive incase, daca nu si cercel la sprinceana, mi-a facut cu ochiul. Calare pe un Harley Davidson la mina a doua, strabate intr-un film mut al civilizatiilor autostrada spre Infernul (discutabil?) al cunoasterii noastre inutile si arata, zimbaret ca-ntr-o reclama alba despre dinti imaculati, contestatarilor, the middle finger. Birfitoarele-bocitoare de la scara blocului, desi au postere cu el in apartamente, nu-l inteleg. Cele pretios-ridicole si baietii de baieti intrigati de simpla lui existenta nu-l mai saluta. Doar, din cind in cind, vazindu-l, si-l amintesc de la scoala... La o adica, fiecare cu treaba lui.
Despre el circula legende. I se da foc si-i ard numai pletele, scapa oricaror inlantuiri, e scos in afara legii, detestat, confiscat, pus in carti, scuipat, jefuit, mitraliat cu... naivitate si continua, cu toate acestea, sa atraga. Numai Casa Domnului i se poate compara. Pus la index, jucat la zaruri masluite, silit sa se marturiseasca la o improvizata/aminata masa de operatii in procesul interminabil dintre umbrela (neagra?, nevermore!) si masina de cusut – e prea cusuta cu ata alba povestea aceasta! –, expertul nostru in ruleta ruseasca si-a recunoscut nesansa de a fi rind pe rind, Matrioska si Superman pe un pat procustian al sperantei.
Din cind in cind apare in mass-media. Unii l-au imortalizat pe ziduri, in graffiti-uri din margine de oras. Creatorii de moda/crescatorii de mode propun sa i se scoata ochii. Cineva (inventiv) i-a lucrat din sticla un ochi de ciclop. Altul, niste lentile uriase pentru eclipsele solare. Unii muncesc pentru el, altii doar se folosesc de capacitatea lui extraordinara (electorala?) de a coagula si orienta multim
