convorbire cu

conf. univ. Irina-Ecaterina PETRESCU, Universitatea Politehnică Bucureşti

Paguba şi eşecul, mai evidente ca oricînd în anii '80, păreau că se supun şi ele planificării riguros ştiinţifice a vieţii noastre în socialism. Exact cînd se construiau tot mai multe obiective energetice, se tăia lumina ore întregi, recoltele record aveau ca rezultat raţionalizarea alimentelor, iar după ce scăpasem de plata creditelor externe şi-am fi putut răsufla uşuraţi, şurubul se strîngea mai rău decît pe vremea cînd eram datornici. Căliţi în nenumărate "campanii" îndurate de-a lungul timpului, în anii '80 ne pomenisem mobilizaţi pentru campania supremă, cea de supravieţuire în cotidianul absurd. Oficial, acţiunea se intitula: "viaţa din România ajunsă pe cele mai înalte culmi de civilizaţie şi progres".

Etape pe urcuş Cum au fost pentru dumneavoastră anii '80? Cei mai plini din viaţa mea, şi cu bune şi cu rele. Mai ales cei de la începutul deceniului aşa îmi păreau: îmi cumpărasem o casă, eram măritată, făcusem cu copil, lucram la teza de doctorat. Patru ani am plutit. Sigur, eram conştientă şi de necazurile din acea vreme. În general însă, fiindcă sînt o fire optimistă, chiar şi cînd am dus-o mai prost n-am pierdut nădejdea. Ce experienţă a greutăţilor aveaţi pînă atunci? Una obişnuită pentru cineva de vîrsta mea, care aparţinea unei categorii nici prea prea, nici foarte-foarte, cum se zice: intelectuali, oameni decenţi, suportînd privaţiunile cu demnitate. Trecusem, în copilărie, prin lipsurile de după război: dar şi cînd masa era mai săracă se punea cu tot dichisul necesar. Ştiam şi cum e traiul înghesuit: o vreme am locuit 11 persoane într-un apartament de trei camere. Cîţiva ani a mai stat cu noi şi-o mătuşă naţionalizată, rudă mai de departe, căreia îi luaseră ruşii casa, de pe o zi pe alta. Ţin minte că m-a impresionat foarte mult situaţia ei. M