Accidentele rutiere din vremurile paşoptiste nu curmă vieţi omeneşti, ele par a ţine mai degrabă de implacabilul nefericit al defecţiunilor vehicolului, adică al droşcii, din cauza drumurilor desfundate sau înţepenite (de secetă ori ger) sub forma unor văioage adverse. Analogonul lor contemporan nu poate fi altul decît gropile cele din şosele şi defecţiunile de la angrenajele direcţiei vehicolelor de azi, adică pivoţi, suspensii, altele asemenea pe care le regăsim peste veacuri pe meleagurile natale atunci cînd, iacătă, după cum se mărturiseşte voiajorul, "m-am pomenit cu trăsura într-un peş, se rupsese osia şi rămpsese în trei roate". (I. Ghica, I, p. 247) Nici locurile de odihnă (ceea ce ar fi să fie astăzi campingurile, motelurile la margine de drum, sau chiar, vorba lui Nicolae Filimon, "ospelurile", adică hotelurile) nu se ridică la nivelul eruopean. Ba dimpotrivă. Decalajele de atunci sînt decalajele de astăzi. În aşteptarea cailor de schimb, Ion Ghica scrutează interesat şi cu sentimentul zădărniciei "odaia de mosafiri" în care l-a poftit, politicos, "căpitanul", ca să se încălzească şi să se odihnească. Acolo, la hanul poştei "Pe un pat-sofa, de la sobă pînă la fereastră, dormea de-a lungul căpităneasa cu un copil la sîn, alături cu culcuşul căpitanului, care, la strigătul de tenor al surugiului meu, sărise din plapomă, numai în papuci şi în cămaşă de borangic; picioare la picioare cu căpităneasa, dormeau sforăind doi bieţi călători, cari, ca şi mine, aşteptau sosirea de cai. O căldură omenească amestecată cu duhoare de oameni adormiţi de nu-ţi puteai trage sufletul!" (I. Ghica, I, p. 247) La oraş, "ospelurile" sînt de pomină; la Giurgiu, bunăoară, călătorii, printre care şi dumnealui Nicolae Filimon, constată că la "ospel" se află nişte "colibi situate lîngă grajdul cailor, de la care venea un miros îngrozitor." Ce fac turiştii în atari situaţie? Sun