Critica de intimpinare complica foarte mult relatiile cu oamenii
Cum de ti s-a intimplat tie sa te axezi pina la urma pe critica?
Lucrurile au inceput oarecum ciudat si abia dupa aceea mi-am dat seama ca ceea ce mi se intimplase se potrivea cu mine. In ’93, am fost angajata la Romania literara pe post de critic literar. Nu stiu de ce s-a optat pentru mine. Adevarul este ca, inca de pe vremea cenaclurilor, aveam o oarecare usurinta in a comenta ceea ce se citea. Nu asteptam parerea celorlalti, eram prima care vorbea, iar Bogdan Lefter vorbea ultimul, facea sinteza. Apoi am scris recenzii la Contrapunct. Dupa ce m-am angajat la Romania literara, mai precis dupa vreo jumatate de an, domnul Manolescu, care la vremea aceea inca mai scria cronica literara impreuna cu Claudiu Constantinescu, mi-a propus mie sa tin aceasta rubrica. Primul meu raspuns a fost nu, dar domnul Manolescu nu s-a lasat intimidat. Asa ca am facut, cam timp de doi ani, cronica literara, dupa care am simtit foarte tare nevoia de ceva nou. Am preferat sa ma ocup in cu totul alt mod de critica. Mi-am dat seama, de-a lungul acelor ani, ca mi se potriveste critica literara, ca acesta e un fel al meu de a fi scriitor. Revin la ce-ti spuneam la inceput: fiind o persoana care pune mare pret pe intimitate, nu prea imi place sa spun „eu“ in public, cum ma obligi tu acum. Eul meu trebuie sa ramina undeva in „camara“ lui, vorba poetului, si nu-l expun cu una cu doua. In critica literara poti spune „eu“ intr-un fel mult mai subtil. Vorbind despre carti, vorbesti despre tine, dar fara sa observe toata lumea lucrul asta.
Totusi, cum de ai renuntat la cronica literara?
Cronica inseamna critica de intimpinare, iar acest tip de critica nu pot spune ca ma atrage in mod deosebit. In primul rind, deoarece complica foarte mult relatiile cu oamenii. Cit timp nu i-am cunosc
