As fi pariat ca moda manelei va trece rapid. Dar a fost o moda? Fata de ofensiva televizuala contra manelei, fata de alarma nationala ajunsa taman la Presedinte, fata de energiile scormonite, e clar ca fenomenul fu ceva mai mult decit o simpla moda. Totusi, interpretii genului se vaita ca nu mai au audienta, concertele cu lorzii, regii, contii si vicontii-minune sint anulate, toti cintaretii care au mizat pe aceasta forma muzicala ies derutati din show-biz. Ce se intimpla oare?
Personal, cred ca maneaua putea fi sansa pop-rock-ului autohton de a sari in mainstream, putea fi tex-mex-ul, reggae-ul sau latino-ul de care muzica anglo-saxona nu s-a sfiit sa se foloseasca intens. Pentru asa ceva era nevoie de producatori natural nascuti, autentici, nu ciubucari inseminati artificial, facaturi, imitatii vestice. Momentul manelei a testat semnificativ capacitatea manageriala, inteligenta speculativa a „mogulilor“ show-bitului bastinas. S-a vazut ca „george-martin“-ii, „rick-rubin“-ii, „mutt-lange“-ii si „tony-motola“-ii nostri nu au nici competenta, nici forta necesara unei confruntari internationale. Pot fi number-one aici pina la vesele senectuti. Pot face bani si „artisti“ copiind modele vestice. Insa in lume, ca si clasa noastra politica, nu vor conta. Ei nu conteaza prea mult nici in caderea manelei. Vina o au chiar tipii care au bascalit poate sansa vietii lor: interpretii-compunatorii-aranjorii de manele.
Faza populara a genului nu intra in discutie. Maneaua se cinta la noi de bune sute de ani. Se cinta si inainte de boom-ul recent. Multi dintre lautarii ajunsi vedete acum au indarat ani de concerte cu public consistent. Inclusa in zona muzicii populare, maneaua era desconsiderata de interpretii „autentici“ ca fiind o alterare (iar nu o alteritate!) a folclorului autentic.
Dar iata ca maneaua este preluata de pop-dance-ul comercial. Nu