Pe la începutul anilor '60, plecam întâia oară în străinătate, la Varşovia. Mai fusesem şi la Budapesta, dar Ungaria nu contează.

Cu Varşovia, fusese o aventură... Emoţionat că aveam să văd oraşul lui Copernic şi Chopin, nu dormisem toată noaptea. De nesomn, la plecare, uitasem paşaportul în hainele obişnuite, îmbrăcându-mă cu altele. La graniţă, la ieşirea din ţară, în tren, paşaportul, ia-l de unde nu-i! Îmi dădusem seama pe loc ce se întâmplase. Cu bunăvoinţa autorităţilor, mă întorsesem imediat pe calea aerului la Bucureşti. Aici se făcuse haz pe chestia asta şi mi se cumpărase imediat bilet de avion pentru a doua zi, ca să ajung la Varşovia la timp...

Astfel încât ajunsesem în capitala Poloniei înaintea confraţilor mei ce călătoriseră încet cu trenul spre nord. Ţin minte că din delegaţie făcea parte şi buna noastră colegă Olga Zaicik. De atunci, îmi rămăsese un renume de zăpăcit şi de uituc. Pe care, între timp, sper să-l fi amendat, cât de cât. Dar ce figură pe confraţii mei sosiţi cu trenul, când îi întâmpinasem în holul hotelului, ştiu şi cum se numea: Europeiski, unde ni se făcuseră din timp şi rezervările. Fusese, aşadar, şi cea dintâi călătorie a mea cu avionul peste hotare, un IL 18 sovietic, greoi, ce mă impresionase, cu toate că făcusem armata la aviaţie, zburând însă pe avioane uşoare.

După cum avea să ne spună un scriitor localnic, încă din prima zi, Varşovia, distrusă mereu şi refăcută, cel mai bine se vede din turnul edificiului central ridicat de sovietici, din prietenie, cică, un fel de Casa Scânteii, întrucât de acolo, de sus, poţi să vezi toată Varşovia, minus darul rusesc. A fost primul banc polonez auzit, dacă în materie de bancuri cineva se poate pune cu noi. Totuşi, ce ţară din lume avea să fie împărţită de trei ori între ruşi şi germani? Polonia cred că este unica. Şi-apoi, să nu te cucerească de trei ori oricine,