Pentru Cîmpulung Muscel şi împrejurimile sale, întreprinderea Aro reprezintă un soi de motor al zonei: dacă nu mai e Aro, nu mai e nimic, declară, de multe ori, angajaţii uzinelor cu care am stat de vorbă. 80% din forţa de muncă locală lucrează la Aro, ne explică liderul sindicatului de acolo, dl Gheorghe Apostu. Cele mai apropiate oraşe sînt la 60 de km, de aceea, găsirea unui alt loc de muncă ar fi o problemă pentru locuitorii Cîmpulungului. În momentul de faţă situaţia de la Aro nu este dintre cele mai roze: întreprinderea cu capital de stat majoritar, încă neprivatizată, a întîrziat salariile pe iulie, generînd acţiuni de protest. Situaţia este cu atît mai greu de suportat pentru muncitorii de aici, cu cît inainte de '89 aveau o situaţie foarte bună: datorită contractelor de export, în special cu CAER-ul, şi datorită unui director cu relaţii în Comitetul Central, muncitorii angajaţi aici cîştigau, uneori, chiar mai mult decît cei cu studii superioare, ajungînd la 5.000-6.000 de lei pe lună - ne explică liderul sindical. Acum, salariul mediu pe întreprindere este de 2.500.000 de lei pe lună, sub cel mediu pe economie (de aproximativ 4.200.000 de lei). De asemenea, locul de muncă nu mai e sigur, acum 2 ani ajungîndu-se la o cerere de declarare a falimentului. Utilajele sînt învechite, majoritatea dintre ele depăşind chiar temenul de casare. Din cei 12.500 de angajaţi dinainte s-a ajuns, după mai multe disponibilizări, la 3.500 de salariaţi. Domnul Apostu consideră, cu convingere, că singura soluţie de redresare a uzinelor este o privatizare avantajoasă, cu o firmă de renume şi cu un contract serios. Gestiunea unui patrimoniu de stat nu a adus nimic bun, satisfăcînd doar interese personale, adaugă liderul sindical. Societatea se mai poate încă lăuda cu marca şi forţa de muncă. În opinia domnului Apostu, Aro, ca maşină de teren, este rentabilă, avînd şi un pre