La sfirsitul Festivalului de la Salzburg 2001 si al „erei Mortier“ se fac bilanturi si planuri de viitor. Prematur poate, intrucit festivalul inca nu s-a incheiat. Au avut insa deja loc ultimele doua mari premiere de opera, Liliacul lui Johann Strauss si Ariadna pe insula Naxos de Richard Strauss. Nerabdarea cu care au fost asteptate ele se explica prin avertismentele facute, cu multa vreme inainte, in interviuri, de Mortier si de regizori, ca vor stirni adevarate scandaluri. Si totusi, anuntata „Apocalipsa“ a Festivalului de la Salzburg a fost mai putin violenta decit se pregatise publicul. Ce-i drept, la premiera Liliacului, pe 17 august, unii spectatori n-au mai asteptat caderea cortinei pentru a parasi sala de la Felsenreitschule, iar la sfirsit ovatiile pentru conducerea muzicala (dirijor Marc Minkowski) s-au amestecat cu huiduielile la adresa regizorului Hans Neuenfels. Reprosul colectiv s-a referit la pierderea frumusetii muzicale in favoarea unei interpretari politice radicale a libretului – clivajul dintre subiect si muzica, dintre partea vorbita si cea interpretata nu putea servi, desigur, unui spectacol de opereta. Cunoscut pentru atitudinea sa politica ostila actualului guvern de la Viena, prietenul intendentului Mortier, Hans Neuenfels, a operat modificari radicale ale textului Liliacului si a introdus pasaje noi, scrise de el insusi sau preluate de la Karl Kraus, Gottfried Benn si Hugo Ball, pentru a scoate in evidenta originile operetei ca gen muzical-dramatic si semnificatiile ei generale, politice si culturale. „Strauss a fost un austriac autentic“, declara regizorul intr-un interviu dat revistei Profil, la 6 august. „Iar prin caracterul sau fragmentar, sfisiat, prin bombaneala sa continua si prin pofta destructiva, Liliacul este o opereta specific austriaca.“ Si daca, in noua inscenare, Liliacul aminteste de monumentala opera a lui Karl Kraus, Ultim