OK, îmi pun cenuşă-n cap! Acum 10 ani, cînd am făcut prima descindere peste Mînecă pentru festivalul de la Edinburgh, am scris în termenii următori (în suplimentul Litere, Arte & Idei): "Londra-cea-urîtă", respectiv "Edinburgh mon amour"... Am cunoscut apoi persoane foarte bine care chiar sînt îndrăgostite de Londra - Pleşu, de pildă; acum, la a treia trecere prin capitala Regatului Unit, sînt gata să recunosc: într-adevăr, nu e chiar atît de urîtă... Este doar un quiproquo nominal, căci Londra este, cu siguranţă, cea mai umflată, mai animată şi mai colorată comună din lume!

Londra con pomodoro e parmigiano Londra s-a chemat "Londinium" pe vremea romanilor, care din păcate n-au lăsat urme vizibile; astăzi, doar gastronomia italienească lasă urme, peste tot, de parcă aşezarea de pe Tamisa ar fi fost cucerită de falangele reunite ale bucătarilor macaronari... Din zece în zece metri cîte o "Pizza Hut", iar dacă nu "Coliba mătuşii Piţa", atunci cu siguranţă vreo "Pizza Express", "Pizza Delight" sau "Pizza Non-Stop"! Cred că nici măcar lanţurile de "Indian Tandoori restaurant" nu bat, pe suta de metri, monopolul pizzelor anglitaliene... Plăcintele cu rinichi (specialitate britanică) au fost exilate în cîteva "pub"-uri de profil, iar locul cel mai "cosy" de consumare a lor - o mică speluncă, aproape de Embankment - a fost ras cu totul de avîntul urbanist care a transformat o parte a comunei londoneze într-un ghetou de sticlă pe verticală. În 1991, spaţiul din jurul lui Covent Garden încă mai era o oază de tihnă, un simili-Cartier Latin prin care puteai flana, nestingherit de hoardele de turişti; acum trei ani, zona fusese deja atacată din toate părţile de "lucrări", iar acum, "lucrările" odată terminate, a devenit ceea ce era fatal să devină: un bîlci permanent, în care rişti să-ţi pierzi timpul, nervii şi portofelul... Clădirea de care vorbeşte toată lumea es