Orasele in care s-au nascut apartinusera, cu 50 de ani in urma, aceluiasi imperiu (austro-ungar). Se poate spune insa ca si la vremea nasterii lor – 1947 – 1949, Timisoara si Sarajevo, apartineau aceluiasi – alt – imperiu (comunist)! Numai ca se intimplase un fapt cu repercusiuni in mentalul colectiv. In 1948, Tito, seful partii iugoslave a imperiului, se certase cu Stalin, Tatucul Suprem, iar Dej, seful partii romane a imperiului, slujise de acuzator in procesul (fara?) public. Amanuntul e definitoriu pentru judecata istorica asupra personajelor implicate si a sistemului social, in aplicatiile lui atit de diferite in cele doua tari. Se dovedi a fi si nuanta separatoare in viata si cariera artistica a fiecaruia dintre cei doi eroi – Nasturele alb &Phoenixul, Goran Bregovic si Nicu Covaci.

Crescut intr-o familie favorizata de sistem, Goran se apuca de rock-and-roll din aceleasi motive ca si tinerii occidentali: spirit de fronda, dorinta de a-si contraria parintii, un fel de a spune „mi-e sila de voi“…

Cu parintii dezbinati, mai degraba defavorizati ai sistemului, Nicu incepe sa cinte la muzicuta imitind trupa Shadows, vazuta intr-un film de epoca. Si – lucru deloc lipsit de importanta – din dorinta de a se afirma in fata fetelor de cartier, care incep sa-l bage in seama abia cind el zdrangane corzile chitarei, menestrel improvizat si artagos.

Ambii urca lent culmile perfectiunii instrumentistice. Ambii au parte de ajutorul „neprecupetit“ al cenzorilor comunisti, care se feresc „sa dea“ libertate deplina tinerei generatii. Si, din punctul lor de vedere, al cenzorilor, era normal sa tina totul sub capac. Vedeau ce se intimpla in Vest, unde agitatiile care vor intra in istorie sub sigla lui ’68 inspaimintau suficient establishment-ul ca sa fie scoase la lupta efectiva contingente de politie inarmata. O scapare din friu aici ducea la rasturnarea s