Adela GRECEANU
Domnisoara Cvasi
Postfata de Octavian Soviany, Editura Vinea, Colectia „OrfEu“, Bucuresti, 2001, 72 p., f.p.
Poezia Adelei Greceanu afla un eu liric in constructie. Este primul lucru care poate fi afirmat despre o poeta aflata la virsta sfertului de veac. Adaug imediat ca ea reuseste sa-si lase o iscalitura limpede pe literatura pe care o scrie, o poezie a flirtului, texte de anvergura mica si mijlocie care s-o menajeze pina la intilnirea cu marea literatura. Iminenta acesteia din urma transpira din decupaje cu respiratia intensificata, desi cele mai multe isi asuma o miza mica, in asteptare. E prematur sa vorbesti despre un model Adela Greceanu la lectura celui de-al doilea volum al unei tinere autoare. De aceea l-as contrazice pe postfatator, Octavian Soviany, atunci cind afirma ca ne aflam in fata unui proiect de deconstructie a „paradigmei «femeii forta»“. La drept vorbind, mi-e greu sa cred ca aceasta este intentia de termen lung a autoarei. Dimpotriva, repet, mi se pare ca poeta desfasoara o tactica minutios calculata, a pasilor marunti, ca executa mici gesturi de seductie cu care, evident, nu se va multumi.
Raportul instituit cu lumea, in text, de protagonist, este departe de a fi agonal. Adversarii sint, inca, marunti. Nu munti de piatra, musuroaie de furnici. Nu pereti inexpugnabili, ci panouri textile a caror strapungere nu-ti aminteste in nici un caz de break on through-ul insurgent al lui Jim Morrison. In sfirsit, el, celalalt adica, nu e nici demiurg, nici diavol, nici omul-inger lui Garcia Marques, ci un tinar frumos, pur, desprins dintr-un imaginar extrem-oriental, reputat evanescent si neuroleptic: „Ne-am tinut de miini, ne-am privit, l-am ascultat si am fost Cintecul-stol multa vreme“. Nu ma duci pe mine fetito cu vraji, i-ar putea replica cititorul (iata, masculin), dar n-o face, convins ca podul