Se fac tot mai des auzite in presa voci care acuza critica literara de „demisie“, de renuntare la menirea ei si sint tot mai des invocate consecintele dezastruoase ale acestui fapt: inflatia de carti proaste si inflatia de critici improvizati, mai ales din rindul poetilor, care promoveaza valori false; patrunderea pe piata externa, prin efort managerial propriu, a unor scriitori slabi, ale caror carti distorsioneaza imaginea „fictionala“ romaneasca; manipularea premiilor de catre jurii improvizate si gestionarea gresita sau abuziva a fondurilor US; ignorarea unor scriitori valorosi sau promitatori care fie renunta din lehamite la scris si migreaza spre preocupari in stare sa le permita sa traiasca, fie crapa de foame, nestiuti de nimeni, aici in tara sau aiurea, fie isi iau lumea in cap (mai ales cei tineri); lasarea in voia sortii a cititorilor si a editorilor care se orienteaza prioritar spre cartea vandabila; si, nu in ultimul rind, critica literara e acuzata (in soapta si pe la colturi) ca – totusi – ii sustine si incurajeaza direct pe veleitari prin includerea lor in dictionare, antologii, publicarea in paginile unor reviste sau la edituri prestigioase, premierea lor sau sprijinirea, in diverse moduri, a activitatii lor de manageri pe linie culturala, sau ca promoveaza o scara de valori nepermisiva, extrem de stricta, cu „lista pe masa“. Mai ciudat e ca si unii critici importanti au acuzat, direct sau aluziv, asemenea boli ale vietii literare romanesti, aruncindu-ne in totala confuzie: cine trebuie sa extirpeze boala, daca nu medicul?
Soarta Declaratiei celor 32 de scriitori ieseni, incet-incet impinsa voit spre zona marginala a unui conflict minor, interpersonal, releva si ea, cu asupra de masura, multe dintre ciudateniile vietii literare romanesti la zi.
In fondul ei, Declaratia semnaleaza structurilor de la virful US anomaliile dintr-o fil
