Dedicaţie timpurie
S-a ghemuit în conul de umbră
uitînd, reflectînd la mlădiţele
tinere ce noaptea ies de sub ape -
pe scîndura putredă
pasul se-opreşte-ascultînd.
S-a ghemuit în conul de umbră
delicată
abia clătinîndu-se de încă un gol
sau o fierbere - o imagine
de copil tot căzînd
către apa, de umbră rămasă
în urmă
cu ea - pentru ea, ghemuită.
în vîrtej ca-ntr-o curgere.
Trezie
M-a trezit somul, miezul lui aprins, ca suflul cocorilor,
Cuvios tăind aerul.
într-o noapte de vară,
m-au trezit somul şi apa, toamna acelui patriarh
prea bătrîn pentru milă,
mirosul lui de om fără vîrstă înălbindu-mi veşmintele,
mîna lui oprindu-se-n joacă pe sînu-mi zburdalnic.
Tăcut. Aproape copil.
Ziua lui NU
La sfîrşit a venit NU.
Era un NU mare şi plin, ca o fereastră mărginită de lună.
Tăişul curbat înăuntru
unduindu-se
m-amăgea. Zi de zi, NU se rostea pe sine obosindu-se -
pîntecos - la sfîrşit aproape tăcea:
Se-mpînzise de miezul atîtor lucruri - negate.
Petrecere
Gata, m-ai scos de la inimă?
Sub pled zac,
furnicată.
Un regret tîrşîit-furişat - ca-ntre goluri - mă-ncape.
La braţ trecem prin poarta poeţilor,
la braţ ne petrecem;
căci ştiu,
azi tu m-ai scos de la inimă.
Şi-n locul meu
nici gol nu mai este.
Triptic
Suliţa, colierul şi frica
cîştigate la un joc de nisip
toate pe rînd m-au trădat:
una-i depărtare furată,
altu-i ştreang invizibil străpuns,
iar frica-i femeie albită, lăuză, de sute de ani,
fără naşte