Unii afirmă principiul "răbdare şi tutun" ca pe o filosofie de viaţă. Să nu se grăbească pentru că, oricum, timpul - aşteptat cu răbdare - le rezolvă pe toate. Există însă îndeletniciri (meserii) în care această filosofie empirică e chiar rostul existenţei. Una dintre acestea este, desigur, peste tot în zonele exegezei. Mă voi referi, în chip special, la exegeza în domeniul umanioarelor şi, din acest ansamblu cu oarecare coerenţă interioară, la cel de istoria literaturii şi a culturii în general (în care intră, după opinia mea, şi cel de istoriografie politică). Vreo cinci decenii m-am consacrat acestui gen de investigaţie, urmărind să reconstitui, mai ales, istoria ideilor, dar şi scriind trei biografii (Gherea, Maiorescu, Stere) despre personalităţi emblematice care au fundat unele dintre curentele de idei pe care le-am tot studiat. Să spun că elaborarea acestor cărţi (rod al unor investigaţii pluriforme epuizante, de fiecare dată doi-trei ani buni de osteneală) mi-au cerut răbdare şi tutun? Desigur, răbdarea e, aici, bine instalată la locul ei central, deşi de tutun mă cam lăsasem pentru că nu-mi îngăduiam, după-amiezile, cîteodată şi dimineţile, la Biblioteca Academiei, luxul consumării timpului "la o ţigară". Cu timpul, reflexul formîndu-se, mă dezbărasem de uzul tutunului şi, acasă, la masa mea de lucru. Eram, chiar în domeniul meu de activitate, un cercetător de tip special. Înglobam, în sfera mea de preocupări, cum spuneam, deopotrivă istoria literaturii, aceea a culturii şi a istoriografiei politice. Şi asta pentru că ale mele curente de idei, cărora mă consacrasem, înglobau, în structurile lor interioare, chiar toate aceste elemente. Am debutat, ca absolvent al Facultăţii de Filosofie, în 1955, cu o teză de licenţă despre gîndirea românească la mijlocul secolului al XIX-lea. Am şi publicat-o, în 1957, după ce redactorii revistei mi-au cerut să le ară