Adio jocului cu margelele de sticla
Se pare ca ati fost nevoita ca, in Romania fiind, sa insistati pe latura practica a filozofiei feministe si sa renuntati la partea de cercetare propriu-zisa.
Intii am facut filozofie pura si mi-a placut. Este splendid. Atit de frumos te poti juca in camera ta, inconjurata de o biblioteca cu carti despre o lume posibila. E un joc cu margelele de sticla care iti creeaza un confort intelectual si moral nemaipomenit. Am cunoscut acest confort si m-am bucurat de el. Insa, intre timp, am observat ca exista o flagranta ruptura intre ceea ce teoretizam eu si, pe de alta parte, situatia reala a diferitelor categorii de oameni din Romania. Si mai e si un alt aspect. Ma refer la tendinta de a transsubstantializa un domeniu printr-o persoana sau un grup restrins de persoane. De exemplu, atunci cind, la noi, se vorbeste despre drepturile omului, se face obligatoriu referire la Gabriel Andreescu. Ceea ce este ridicol. Intrebarea mea este daca, Doamne fereste, Gabriel Andreescu moare, moare si problema drepturilor omului sau a minoritatilor? Ce fel de societate e aceasta in care orice problema este personalizata?
Ar trebui sa fie ca la master-blender-ii de la whisky: sa mai existe inca unul si sa nu calatoreasca niciodata impreuna.
Din pacate, lucrurile sint reale, iar o foarte mare perioada de timp, de cite ori s-a facut referire la problema studiilor de gen, a politicilor de gen, am fost trasa de mineca eu sau, eventual, Laura Grünberg. Pai, ce-ati facut impotriva hartuirii sexuale sau a violului marital? Ce-ati facut impotriva traficului de femei sau in zona sociologiei feministe? Am fost in Danemarca si am vazut un institut care se ocupa de problema egalitatii de sanse intre barbati si femei. In 1997, cind am ajuns eu acolo, erau patru angajati. Si m-am gindit ca, pentru cit de evoluati sint