Nimeni, se ştie, nu emigrează din plăcere sau de dragul aventurii. Se emigrează pentru a căuta soluţii mai bune de trai şi existenţă. La începutul veacului XX, ţăranii români transilvani nemaiputînd suporta condiţiile impuse de autorităţile austro-maghiare, au emigrat, în număr impresionant, în America. Urmaşii lor trăiesc şi azi acolo, menţinîndu-se români. Tot la începutul veacului al XX-lea, evreii moldoveni, nemaisuportînd şicanele antisemite ale autorităţilor au emigrat, vreo 50.000 persoane, tot în America. N. Iorga, antisemit notoriu, făcînd, în 1922, o vizită în SUA, a rămas impresionat plăcut cînd a constatat că aceşti evrei, adunaţi în organizaţii speciale după locul de unde veniseră, vorbeau, într-o frumoasă limbă românească, de ţara lor de baştină, cu emoţie sinceră. Şi Iorga aminteşte de o conversaţie cu o doamnă originară din Botoşani, care i-a mărturisit simplu "Domnule profesor, eu, cînd pronunţ cuvîntul acasă, tot la Botoşaniul natal mă gîndesc". Au fost, toţi, şi românii transilvani şi evreii moldavi, la început, nişte dezrădăcinaţi, treptat integrîndu-se perfect cu mediul american. Dar o undă de nostalgie le mai irigă sufletele moştenitorilor. Şi astăzi, după un secol de la emigrare, am primit cereri ale unor cetăţeni americani, care îşi caută rădăcinile, (e o modă generală acolo de a-şi alcătui arborele genealogic) să le găsesc acte privind strămoşii lor originari din România. Şi nu pot uita, în anii prigoanei holocaustului, cînd evrei din România, vrînd să se salveze, în timpul războiului, prin emigrare, au primit autorizaţia de ieşire din partea autorităţilor româneşti, dar nu şi a celor care trebuia să le acorde aprobarea de azil. Aşa s-au prăpădit în condiţii tragice, emigranţii de pe vasele Struma şi Mefkure şi e probabil că dacă autorităţile americane şi cele din ţările europene neutre ar fi primit emigranţi evrei numărul victimelor h