Poet şi traducător

Numeroşi scriitori români provin din rândul medicilor, iar câţiva dintre ei - Vasile Voiculescu, Augustin Buzura, Emil Brumaru - au locuri asigurate în istoria literaturii. Există chiar un medic care s-a ilustrat nu numai ca scriitor, ci şi ca filolog, traducând, cu o competenţă recunoscută (şi surprinzătoare), din dramaturgia elină. Şi aceasta în condiţiile în care a profesat medicina, cu toată seriozitatea. Numele lui este Alexandru Miran.

Alexandru Miran s-a născut la 1 octombrie 1926 în comuna Deda din judeţul Mureş, în familia unui medic. A urmat, la Bucureşti, cursurile Liceului "Sfântul Sava", şi în continuare, pe cele ale Facultăţii de Medicină (specialitatea pediatrie), pe care le-a încheiat în 1951. A activat, ca medic pediatru, la spitalul de copii din Tecuci, în perioada 1951-1956, iar apoi a făcut carieră universitară la Institutul Medico-Farmaceutic Bucureşti - Clinica Universitară "Emilia Irza".

Primele versuri i-au apărut în 1968, în revista Ramuri din Craiova, iar prima carte de versuri, Adevărata întoarcere, în 1969, la Editura pentru Literatură din Bucureşti. A mai publicat Locul soarelui, Buc., CR, 1970, Moartea Penelopei, Buc., CR, 1971, Alegerea lemnului, Buc., CR, 1971, Cronică, Buc., CR 1974, Cronică II, Buc., CR, 1979, Casa de lemn, cu o postfaţă de Nicolae Manolescu, Buc., CR, col. "Hyperion", 1983 (selecţie din volumele precedente), Sub semnul Capricornului, Buc., Em., 1985, Năvodul (glose la Orestia), Buc., CR, 1986, impunându-se ca un poet rafinat, înţeles şi preţuit de cunoscători. în bibliografia sa figurează şi numeroase traduceri din Euripide, Aristofan, Eschil, unele semnate cu pseudonimul Alexandru Pop. Specialiştii le consideră admirabile.

în prezent, la cei 75 de ani ai săi recent împliniţi, Alexandru Miran trăieşte retras, iar criticii literari îi menţionează foart