Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conducerea Exploatarii Miniere Crucea, cercetata penal

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 24 octombrie 2001 ·

Dupa accidentul mortal din luna martie, activitatea la putul de extractie a fost sistata de catre inspectorii de la protectia muncii. Ulterior, activitatea a fost reluata, fara a fi, insa, eliminate deficientele constatate. Parchetul de pe linga Judecatoria Vatra Dornei incearca sa stabileasca persoanele care au decis reluarea activitatii inainte de remedierea deficientelor, deoarece acestea sunt pasibile de o pedeapsa cu inchisoarea de la 3 luni la 2 ani Procurori din cadrul Parchetului de pe linga Judecatoria Vatra Dornei au audiat ieri conducerea Sucursalei Crucea - Suceava, din cadrul Companiei Nationale a Uraniului, intr-un dosar inaintat de Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM). Seful acestei institutii, Vasile Visinari, ne-a declarat ca dosarul respectiv a fost intocmit de institutia pe care o conduce, in urma neregulilor constatate dupa accidentul mortal produs la sfirsitul lunii martie. Vasile Visinari ne-a declarat ca „dupa producerea acelui accident, urmare a deficientelor constatate in timpul cercetarilor, a fost intocmit un proces verbal de sistare a activitatii de transport pe verticala la putul de extractie Crucea". In fapt, inspectorii de la ITM au gasit patru deficiente majore: lipsa instalatiei telefonice pe put, lipsa dispozitivului de inregistrare automata a vitezei, lipsa dispozitivului de reducere a vitezei in timpul apropierii vaselor de extractie la orizont si lipsa legaturii jompului putului cu bazinele de colectare a apei. Jompul reprezinta parte inferioara a putului, situata sub nivelul galeriilor, in care se aduna apa. In cazul in care nu exista legatura cu bazinele de colectare, pentru evacuarea apei, nivelul acesteia poate ajunge la inaltimea jompului, adica ceva de ordinul metrilor si exista riscul ca in eventualitatea, nedorita, a prabusirii coliviei de transport a personalului, lucratorii sa se inece in apa colectata in jomp. „Ulter

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale

Mediafax acum o ora
O explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale s-a produs vineri seara, în încăperea respectivă fiind două cadre didactice şi patru elevi. Doi dintre elevi şi cadrele didactice au primit îngrijiri medica

Cod galben de descărcări electrice, vânt puternic și grindină în cea mai mare parte a Moldovei și în nordul Munteniei

Ziare.com acum 22 minute
Meteorologii anunţă sâmbătă, 8 iunie, instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă, 8 iunie, fiind emisă o atenţionare meteorologică cod galben. ANM a emis o atenţionare meteorologică pentru intervalul 8 iu

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum 2 ore
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

Prognoză specială pentru Capitală. Bucureştiul ia foc în zilele următoare / Vremea devine caniculară, cu temperaturi de 35 de grade

Mediafax acum 45 minute
ANM a emis o prognoză specială pentru zona Capitalei. Sâmbătă vremea este călduroasă, iar în a doua parte a zilei, când probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va fi ridicată. Duminică şi lun

Trei dintre victime exploziei de la Botșani sunt internate la terapie intensivă și au nevoie de intervenţii chirurgicale

G4Media acum o ora
Trei persoane, victime ale exploziei produse la magazinul Dedeman din Botoşani, sunt internate la secţia de terapie intensivă de la Clinica de Chirurgie Plastică şi Arşi din cadrul Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi şi au nevoie de intervenţii c

UPDATE - Un echipaj ARSVOM intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, care acuză probleme cardiace. Bărbatul se află la bordul unui remorcher, în Marea Neagră / Marinarul a fost preluat în stare stabilă şi conştient

News.ro acum 15 minute
Un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, aflat la bordul unui remorcher în Marea Neagră, în apropiere de Tuzla. Bărbatul acuză probleme cardiace.

Statistica nu minte. 0-0 cu Liechtenstein e cel mai slab rezultat din istoria națioalei României

Adevarul acum 44 minute
România nu a reușit decât remiză pe teren propriu cu Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară pe Stadionul Steaua, în ultimul meci de pregătire înainte de debutul la Euro 2024. A fost un nou rezultat modest al tricolorilor, după ce în meciul Bulgaria n

Doi tineri răniţi după un accident pe autostrada A1, în Timiş

Press Alert acum 39 minute
Foto: Arhivă Un şofer a pierdut controlul maşinii pe autostrada A1, între Lugoj şi Timişoara, şi s-a ciocnit de o autoutilitară. În urma impactului bărbatul de la volanul maşinii şi o pasageră tânără au fost răniţi şi transportaţi la spital. „Un tân

Președintele SUA Joe Biden continuă prima sa vizită de stat în Franța după ceremonia debarcării în Normandia

Ziare.com acum 51 minute
După comemorarea debarcării din Normandia, preşedintele american Joe Biden efectuează sâmbătă, 8 iunie, prima sa vizită de stat în Franţa, iar gazda sa, preşedintele Emmanuel Macron, etalează tot fastul ceremonial pentru a celebra o relaţie care a r

Astronautul misiunii Apollo 8, William Anders, cel care a realizat fotografia „Răsăritul Pământului”, a murit într-un accident de avion

HotNews acum o ora
Generalul-maior în retragere William Anders, astronautul care a participat la misiunea Apollo 8 şi care a făcut celebra fotografie „Răsăritul Pământului”- făcută de pe orbita Lunii - a murit vineri, când avionul pe care îl pilota s-a prăbuşit în ape

Vremea

București
acum

29°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

29°
sâm.

19°/29°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/25°
Timisoara
acum

28°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°