Din păcate, îmi încep conferinţa cu un handicap greu de depăşit : nu vă cunosc. Faptul că sunteţi la Lucerna pentru o lună de muzică spune, desigur, multe despre bunul Dumneavoastră gust, dar nu garantează deloc unanimitatea opiniilor Dumneavoastră cu privire la ierarhiile îngereşti. Pentru unii, îngerii sunt, probabil, o simplă metaforă, pentru alţii - supravieţuirea palidă a unei figuraţii medievale, pentru alţii, în sfîrşit, o temă culturală între altele. Vor fi fiind, pe de altă parte, printre Dumneavoastră, şi credincioşi, pentru care existenţa îngerilor e un fapt de experienţă, confirmat de doctrina Bisericii şi întreţinut prin rugăciune. Aşa stînd lucrurile, e foarte greu să găseşti tonul care să mulţumească pe toată lumea, navigînd între scepticismul luminat al unora şi pietatea inflexibilă a altora. E o dificultate de care s-au izbit spirite mult mai exersate decît mine. Karl Barth de pildă, care formulează astfel, în Dogmatica sa, dilema angelologului: "Cum să ataci un asemenea subiect fără să rişti stîngăcia, cum să fii prudent fără să treci cu vederea ceea ce trebuie văzut, cum să faci pentru a nu spune prea mult, spunînd, totuşi, tot ce e de spus? Cum să fii în acelaşi timp disponibil şi precaut, critic şi naiv, limpede şi moderat?" Am, totuşi, şi două avantaje. Între îngeri şi muzică e o relaţie veche. Într-un anumit sens, ocupaţia supremă a ierarhiilor cereşti este cîntatul. Organizaţi în coruri şi orchestre sublime, ei laudă necontenit lumea creată şi mai ales pe Creatorul ei, înzestraţi cu glasuri perfecte şi cu instrumente muzicale adecvate imnologiei, din categoria trîmbiţei (tuba) mai cu seamă. O spune Evanghelia după Matei în capitolul 24: "Et mittet angelos suos cum tuba et voce magna ". ("Şi va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trîmbiţă"). Vorbind în această sală despre îngeri, vorbim, aşadar, despre subiectul potrivit la locul po