Institutul Francez din Bucuresti ne-a oferit o alta placuta surpriza dupa recitalul pianistei Vanessa Wagner. N-am apucat, din nefericire, sa comentam calitatile pianistei, remarcabile, sa o spunem direct si apasat, care a studiat – se simte – si cu maestri precum Baskirov, Murray Perahia sau Alexis Weissenberg. Tuseu de clasa, frazare eleganta in lucrari (germane…) de Mozart, Beethoven si Schumann. Am fi fost curiosi sa o ascultam in Muzica franceza pentru pian, ca sa citam o faimoasa si docta lucrare a lui Alfred Cortat, al carui discipol, Pierre Forment, i-a fost profesor Vanessei W. Daca acest concert a stat sub semnul apolinicului, prezenta la Bucuresti a saxofonistului Julien Lourau intra, in mod cert, sub semnul dionisiacului. „Un rebel fara cauza“ era James Dean in anii ’50, un rebel, vizavi cu muzica, cu el insusi, cu lumea de azi este Julien Lourau. O formula de sextet in care se gaseste multa electronica (dar ce e lumea de azi?) unde doar bateristul, extraordinarul flautist si vocalist Malik Mezzadri si boss-ul grupului, saxofonistul, cinta la „rece“. Ce fel de jazz, ce fel de muzica mai e si asta? – s-ar putea intreba cineva nimerit din greseala in sala Arcub (duios, azi, agresiv, ieri, Arlus cindva…) unde s-au prezentat muzicienii francezi. Copil teribil – si, credem, deloc rasfatat… – al lumii de azi, Julien Lourau cauta si se cauta: cinta cu pasiune, bucurie si disperare. Exista o nota stranie de melancolie agresiva si strigat sublimat de revolta.

Sonoritatile stranii pe care le compune – cu ajutorul si prin mijloace tehnice adecvate, aparatura sofisticata, programatoare, cabluri, monitoare, difuzoare, computer, orga electronica, mai lipseau avioanele Mirage si Concorde ca toata high-tech sa fie prezenta si sa contribuie la universul sonor realizat. Ritm, ritm, ritm combinat cu inflexiuni balcanice, sud-americane sau nord-africane (remarc