11 septembrie 2001 a (re)pus in discutie si problema interactiunii dintre muzica rock si manifestarile antisociale. Realitatea hollywoodiana si reality-blow (licenta a.l.s.) par sa fi contribuit la calarea citorva creiere subnutrite. La fel, rockul s-ar numara intre influentele rele. In unele tari este condamnat la modul explicit, in altele este tolerat ca si o mizerie inerenta a societatii contemporane. Chiar in tarile anglo-saxone, si in SUA cu deosebire, mediile religioase puritaniste considera rockul o aratare diabolica si cer periodic scoaterea rockerilor in afara legii. Urmarea? Conform legilor pietei, rockul isi creste cifra de afaceri si practica uneori provocarea ostentativa – cu scop clar promotional, stiind bine ca nici o reclama nu este mai eficienta decit stampila Censored.
Problema, e drept, are un aspect ce poate fi obiectul proceselor de (rea-)intentie. In destule texte si gesturi rockeristice, violenta si anarhia par „valorile“ pe care mizeaza si care pot incita la fapte antisociale. Exaltarea instinctului este, la suprafata, preocuparea de baza a rockulturii. Asta numai daca se priveste superficial si cu ochelari de cal. Intr-un fel, aceasta „privire“ este motivabila. Traim epoca in care aparentul, realitatea virtuala, imaginea publica sint mai importante decit adevarul, substanta, fiinta vie. Se va topi oarece timp pina cind noile relatii interumane isi vor gasi regula „precisa si clara“ dupa care pot fi evaluate. E de vazut daca dezideratul lui Descartes va functiona intr-o realitate in permanenta schimbare, o lume vinzolita ce se deosebeste radical de lumea francezului de veac XVII, ca si de lumea (deja sat planetar) jumatatii ultime a veacului XX.
Stimulent intelectual si fruct al sufletului, muzica este o modalitate eficienta de manipulare in bine sau in rau. Divinitatea se slaveste prin cint, cintari, cintece de multumire. P
