Cei bătrîni îşi mai amintesc şi acum poveşti frumoase din Bucureştii de odinioară. S-a întîmplat demult, într-un timp în care bucureşteanul era "capitalist", cînd promenada de seară şi mirosul îmbietor de mititei se îmbinau conspirativ, cînd orele tîrzii se prelungeau de-a lungul bulevardelor largi, se insinuau în cafenele, se lăfăiau prin grădini şi cochetau cu sălile de teatru. Se mai spune că, pe vremuri, demult de tot, pe aici a existat un cartier select, cu vile multe, cu multă verdeaţă şi oameni fericiţi. Se spune că a existat şi un deal... Dealul Spirii, aproape dispărut în zilele noastre, nivelat de şenilele unor buldozăre. Se mai povesteşte şi că, la dărîmarea bisericii Sfînta Vineri, s-au strîns oameni cu lumînări şi rugăciuni. Tot aici stă şi legenda cumplitului blestem, "cum cad cărămizile din Sfînta Biserică, tot aşa să cadă carnea de pe el". Dar acum, toate au rămas poveşti, incredibile parcă oraşului de asfalt, unde vara, temperatura creşte cu mult mai mult şi iarna, frigul se cuibăreşte insistent între pereţii de beton. Avînd ca pretext cutremurul din '77, Ceauşescu a ordonat demolarea părţii vechi a oraşului şi reconstruirea epocal aurită. Masca poveştii a ascuns însă dorinţa conducătorului de a-şi turna fundaţia cuibului pe cea mai stabilă parte din Bucureşti. De la gura de metrou Unirii, ieşind din legendă şi luînd-o la pas înspre Casa Poporului,

Centrul Civic se desfăşoară trecătorilor ca un megalitic mamut de beton, în contrast cu refugiile de amintiri de pe bulevardul adiacent, Regina Maria. Trecînd de fîntîna cu "verze", mergînd pe lîngă blocurile înflorate, te regăseşti în zilele noastre într-un fel de centru comercial "de închiriat". La parterul blocurilor, amintiri de foste magazine, falimentate sau "restrînse financiar", au lăsat spaţii goale, "for rent". În rest, firme străineşti de mobilă şi ochelari, un "body line center",