De la Razboiul de o suta de ani al Marianei Marin a trecut mult timp. Acesta era titlul volumului sau de debut, aparut la Editura Albatros, in 1981. Razboiul cu pricina nu s-a terminat insa, el a luat doar alte infatisari, iar luptele s-au dat in alte locuri. Cel putin pentru Madi („sa nu ma mai domnesti atita, mi-a spus ea cind ne-am intilnit, eu sint Madi pentru toata lumea“). Ultimul cimp de batalie a fost in sanatoriul de la Moroieni, de unde Madi s-a intors de curind.
Mariana Marin a scris mult despre boala, despre batalii pierdute, chiar si despre un anumit sanatoriu ascuns in munti („In sanatoriul din munti/ la adapost hehei! din nou la adapost“). Totul pare premonitoriu in poezia ei, toata realitatea Marianei Marin pare sa fi existat mai intii in irealitatea poeziei pe care a scris-o. Viata lui Madi se hraneste, paradoxal, din poezia ei si nu invers. Sau, mai degraba, limita intre ele este atit de greu de identificat, incit orice detectivistica e inutila. Poate ca valoarea poeziei sale vine tocmai din forta ei de a invada ireversibil, in mod fericit sau nu, viata de toate zilele.
De la literatura la realitate (si invers)
Scriai in volumul de debut urmatoarele: „Despre boala citise la 17 ani totul/ (i se parea o sansa)“. As vrea sa ne legam putin de aceste doua versuri.
Probabil ca o sa rida lumea in hohote de ceea ce am sa spun, dar nu-mi pasa de asta. Totul e de o bizarerie totala. Cred foarte tare in faptul ca intr-adevar cuvintele atrag realitatea. Aventura asta a inceput foarte demult, poate inca de cind aveam vreo 11 ani si descopeream literatura secolului XIX. Am avut o profesoara de romana care mi-a deschis gustul pentru asa ceva, o profesoara la care am tinut foarte mult si care mi-a fost un adevarat model. Literatura asta a secolului XIX, lacrimogena si plina de tot felul de ftizici, ma fasc
