Nicolae MANOLESCU

Literatura romana postbelica. Lista lui Manolescu,

vol. 1, Poezia, vol. 2, Proza. Teatrul, vol. 3, Critica. Eseul,

Editura Aula, Colectia „Canon“, Brasov, 2001, 430 p., 350 p., 446 p., f.p.

Canonul Manolescu

Chiar incompleta, lista lui Manolescu din aceste trei volume cuprinde „mai toate“ numele importante ale ultimelor patru decenii literare. In prefata el indica drept criteriu al ordinii capitolelor data nasterii scriitorilor, „singurul criteriu indiscutabil“, si specifica mai incolo ca „singurul criteriu sestet constituirea canonului literar“. O neasteptata recunoastere si asumare a faptului ca el, Nicolae Manolescu, a constituit, in fond, canonul literaturii romane postbelice. (Mi-amintesc ca vorbeam acum citiva ani, in Dilema, de existenta unui canon critic realizat de Maiorescu, Lovinescu, Calinescu si Manolescu. Intrebat in numarul urmator daca, in ceea ce-l privea, asa era, Nicolae Manolescu i-a raspuns ziaristului, cu umor, ca nu stie, dar sa ma intrebe pe mine! Poate ca a sosit momentul sa raspund la acea intrebare.) Proba materiala este trilogia de fata. Ea constituie un canon de o perfecta omogenitate, chiar daca acesta nu este singurul posibil si nici nu este indiscutabil.

Canonul este exclusiv estetic. Autonomizarea esteticului in arta, ca si a disciplinei esteticii incepe, cum stim, in secolul al XVIII-lea si se consolideaza in al XIX-lea. Autonomia cistigata de artist in raport cu Printul, Biserica si partidul politic modern inseamna si delimitarea esteticului de etic, politic si religios. Daca modernitatea consfinteste separarea domeniilor, modernismul proclama chiar suprematia esteticului. Tabloul este complicat de Peter Bürger, care introduce notiunea de institutionalizare a artei in programe diferite si distinge intre cel estetic, de abstragere din social si chiar de dispretuire