Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În căutarea librăriei pierdute

Publicat in Dilema Veche, vineri 9 noiembrie 2001 ·

N-am nostalgii după alimentările cu crevete vietnamez şi cu "stravrid în sos tomat", nici după magazinele de "confecţii-copii" de unde îmi cumpăram în fiecare iarnă cîte un palton roşu sau un fîş albastru, depinde de dispoziţia mamei, nici după "foto-muzica" cu discurile cu poveşti, greuceanu, sarea în bucate, vrăjitorul din Oz, douăzeci de lei discul, patruzeci dacă-i dublu, nici după "JECO - jocuri logice", scrabble, bunul gospodar, nu te supăra frate!, nici măcar după cofetării-patiserii, bomboanele cu lapte, cafenii, lucioase, lipite una de alta, savarinele fleşcăite, îngheţata polar care începe să curgă înainte să apuci s-o mănînci şi sucurile inadmisibil de verzi sau de roz ce parcă fierbeau în acvariile mari din sticlă. În schimb, am nostalgii după librării, universul rechizitelor şcolare, şase caiete dictando, şase de matematică şi şase cu foaie velină, în fiecare toamnă, al penarelor, dacă prinzi d-alea chinezeşti e bine, au oglinjoară şi închizătoare cu magnet şi ursuleţi albi şi pufoşi şi inimioare, al ascuţitoarelor, dacă le mişti puţin şoricelul îşi deschide şi îşi închide ochii, parcă te priveşte, al cariocilor, alea douăşpatru în pachet erau cele mai tari, aveau şi mov şi siclam şi trei nuanţe de verde, al lipiciului, pastă albă de lipit "Pescăruş", îţi venea să-l mănînci nu alta, al globului geografic cu bec înăuntru, o întreagă planetă luminată din interior, dar prea scumpă, al păpuşilor gen barbie, cu picioare lungi şi cu sîni şi al cărţilor... mai ales al cărţilor... Habarnam şi prietenii săi, poveştile lui Ion Lilă, astăzi ce copil a auzit de Ion Lilă?, trei grăsani a lui Iuri Oleşa, o carte sovietică ce condamnă burghezia şi slăveşte proletariatul, o mai am şi acum şi o recitesc din cînd în cînd, mama spune că am rămas "la nivelul de trei grăsani", dar ea nu înţelege... În căutarea librăriei pierdute... pe Moşilor erau vreo patru... acum,

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 3 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Percheziţie la locuinţa cetăţeanului sirian care a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază - VIDEO

News.ro acum 27 minute
Poliţiştii fac, luni seara, o percheziţie la locuinţa din Bucureşti a cetăţeanului sirian care a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază. Potrivit unor surse judiciare, percheziţia are loc la un imobil

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 4 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Olanda permite Kievului să folosească avioanele F-16 în atacuri asupra ţintelor militare în Rusia

G4Media acum 48 minute
Ministrul olandez al apărării, Kajsa Ollongren, a asigurat luni că Ucraina va fi autorizată să folosească în atacuri asupra teritoriului rus cele 24 de avioane F-16 pe care Olanda le va dona armatei ucrainene, relatează agenţia EFE, citată de Agerpr

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 5 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Comisia Europeană distribuie 1475 de permise de călătorie tinerilor români în cadrul programului DiscoverEU

Mediafax acum 2 ore
Comisia Europeană alocă 1475 de permise de călătorie tinerilor români în cadrul programului DiscoverEU. În total, sunt peste 35.000 de permise pentru tinerii din Europa. Documentele le permit tinerilor să călătorească gratuit pe continentul european.

Timișoara va avea stadion! CNI a lansat în licitație execuția arenei „Dan Păltinișanu” (P)

Press Alert acum o ora
Timișoara va avea stadion! Compania Națională de Investiții a lansat astăzi în licitație proiectarea și execuția noii arene Dan Păltinișanu, iar ceea ce s-a întâmplat azi este o mare lovitură pentru toți cei care au încercat să dezinformeze opinia p

UPDATE - Incendiu în curtea fabricii de ciment din Medgidia / Au ars cauciucuri pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi / A fost emis mesaj Ro-Alert, din cauza fumului/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, luni după amiază, în curtea fabricii de ciment din Medgidia, iar pompierii au anunţat, iniţial, că ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi, iar focul nu se poate extinde. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert di

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

24°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

25°
lun.

21°/25°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°