L-am intilnit pe Ion Muresan intre doua drumuri. Venea de la Paris, pleca la Cluj. La ora 10 seara avea tren. Am stat de vorba impreuna de la 8 pina pe la 9 si jumatate. Generozitatea lui a fost completata de cea a sotilor Adina Keneres si Petru Romosan, care ne-au gazduit in casa lor, pentru a putea taifasui in voie.
Poet optzecist, echinoxist binecunoscut, mai nou gazetar, redactor-sef la Transilvania Jurnal, Ion Muresan se caracterizeaza in primul rind prin discretie, cu toate ca, fundamental, este un exploziv, dupa cum se vede si din conversatia noastra. A publicat putin de-a lungul anilor, dar Cartea de iarna, volumul sau de debut, a ramas un reper in istoria poeziei romanesti a ultimelor decenii. In viata de toate zilele, Ion Muresan e spumos, plin de sarm si mare amator de placeri „facile“, dupa cum el insusi marturiseste. Poezia sa insa este sobra, lipsita de trucuri si, mai ales, onesta. Ea ordoneaza, disciplineaza, estompeaza entuziasmele si patetismele, tine in friu spaimele, plictisul, singuratatea si nebunia.
Poetul, o clinica ambulanta
Stiu ca v-ati intors de la Paris, unde v-ati uitat citeva lucruri importante. Ati adus ceva in schimb?
Mi-ati pus vreo cinci intrebari deodata. Faptul ca m-am intors fara citeva lucruri de la Paris tine de un registru important. Pierderea unor lucruri minore nu poate fi decit importanta. Mi-am uitat incarcatorul de la telefonul mobil, ceea ce inseamna ca nu mai pot sa vorbesc cu nimeni, ca nu mai pot fi cautat, nici gasit. Telefonul este mort, iar eu, rupt de lume. Daca prietenii mei de la Paris ar baga incarcatorul in priza acolo si mi-ar trimite capatul lui incoace, ar fi perfect. Il astept la Otopeni, il bag in telefon si pot vorbi. In fine, am glumit un pic, dar chiar cred in glumele care dau sperante. Am stat sapte zile la Paris si poate ca e un semn ca trebuie sa m
