Cind am ajuns la Budapesta, invitat de Academia „Szent László“ in cadrul unui program intitulat Vizitator central-european, primisem lista manifestarilor, intilnirilor etc. si totul parea interesant. Pe de alta parte, urmarind doar simpla succesiune de persoane si institutii (de la consilieri ai primului ministru pina la profesori de istorie, de la deputati la secretari de stat din Ministerul de Externe), programul avea aerul unei manifestari propagandistice. E adevarat, nu puteam sa nu apreciez, chiar de la inceput, ideea in sine: invitarea unor tineri politicieni, scriitori, jurnalisti din tarile vecine pentru a le prezenta, intr-o saptamina, viata politica, institutionala si culturala a Ungariei. Dupa 1989, noi, cei din fostul lagar socialist, am inceput sa fim din ce in ce mai putin interesati unii de altii, desi problemele noastre sint asemanatoare. Asa incit orice tentativa de a recupera si valoriza importanta vecinatatii merita apreciata.

Propaganda se poate face insa inteligent si cu un aer firesc: asta s-a si intimplat in programul de la Budapesta. Astfel incit intilnirile cu diverse personalitati publice au fost dialoguri autentice, fara prejudecati. Am admirat, de pilda, felul in care cei pe care i-am intilnit vorbeau despre esecurile sau neimplinirile Ungariei: desi aminteau mereu ca Ungaria este tara cea mai avansata in negocierile de aderare la Uniunea Europeana, nu ezitau sa afirme simplu si deschis ca „problema coruptiei n-am fost in stare s-o rezolvam“ sau ca „agricultura noastra nu e pregatita sa faca fata concurentei“. Apoi, discutiile informale cu gazdele noastre de la Academia „Szent László“, tinarul director de program Roland Jakab si echipa sa, au fost si mai interesante si deschise. Ceea ce a reusit inainte de toate acest program a fost realizarea unui dialog bazat pe cunoasterea mai buna intre vecini. O idee simpla si neces