Pentru iubitorii muzicii de calitate, aparitia unei monografii romanesti despre „zeul“ chitarei, Eric Clapton, nu poate fi decit un motiv de bucurie, iar atunci cind autorul ei este criticul de rock si blues Ioan Big – unul dintre cei mai avizati comentatori de gen din „noul val“ – putem vorbi, deja, de o „garantie a calitatii“.
Seria de Mitologii subiective a Editurii Editrex inaugureaza, prin aceasta aparitie, un ambitios proiect dedicat culturii pop-rock. Transferarea intre coperti de carte a „serialelor“ publicistico-monografice dedicate unui artist sau unor trupe „legendare“ era, de altfel, de anticipat – si de dorit. Sa speram ca se vor gasi resurse (financiare!) pentru continuarea proiectului; sint anuntate carti despre David Bowie si Rolling Stones ale aceluiasi Ioan Big, precum si o monografie Yes realizata de Costin Grigoras. Cititorii fideli ai revistelor Art’n roll si Musical Report se pot astepta si la alte aparitii, poate chiar – de ce nu? – la istorii „critice“ ale diferitelor genuri rock, blues sau electronic, ale rock-ului romanesc sub dictatura (de care se ocupa consecvent Nelu Stratone) etc.
Eleganta, sobra si seducatoare ca si muzica lui Eric (fotografiile sale alb-negru fixeaza imaginea unor virste: Primii pasi, Anii Cream, Layla, Dependenta de muzica, Intrarea in legenda... si prefateaza capitolele dispuse cronologic), cartea, tiparita pe o excelenta hirtie velina, e insotita de numeroase casete de recomandare: opiniile „promo“ apartin unor apreciati bluesmani autohtoni: Alexandru Andries, Hanno Hoffer sau Marcian Petrescu, unor comentatori ca Daniel Ionescu, Radu Lupascu, Romulus Arhire, Florin Silviu Ursulescu sau Cristian Teodosiu si unui „om politic, pasionat de muzica“: liberalul Crin Antonescu. Se adauga prefata lui Florian Pittis – concisa, empatica si la obiect – si postfata lui Costin Grigoras, al carui ton sumbru-e