Joi s-a sarbatorit in Statele Unite Thanksgiving Day, Ziua Recunostintei, o sarbatoare specific americana. Este cea mai veche dintre festivalurile Lumii Noi, provenind de la pelerinii care au descins din Europa si s-au asezat pe coasta Americii de Nord in toamna lui 1620. Ea a devenit sarbatoare nationala printr-o proclamatie din 1863 a presedintelui Lincoln si a fost statuata in forma ei actuala de Congresul Statelor Unite in 1941. Ziua Recunostintei nu este propriu-zis o sarbatoare religioasa. Ea transcende o credinta sau alta, fiind pentru toti americanii un prilej de a se opri din goana existentei lor diurne si de a-si manifesta, fiecare in felul sau, recunostinta pentru ceea ce le-a adus anul care a trecut.
Acesta a fost desigur un an teribil pentru americani, daca ne gindim la atacurile teroriste din 11 septembrie, atit de proaspete in memoria lor si a atitor altor oameni de pe glob. Dar sarbatoarea si-a urmat traditia de secole, fiind ziua in care se evoca lucrurile bune din viata. Este un exercitiu unic de bilant si meditatie, in care intimplarile anului si cele ale vietii se ordoneaza pe o axa eminamente pozitiva, caci in Ziua Recunostintei americanii isi numara binecuvintarile. Au ramas undeva in subtext grijile si necazurile, fundamentalistii si teroristii, sufletul s-a purificat in contact cu ceea ce este bun si frumos in viata fiecaruia.
Ma gindesc in fiecare an, de Ziua Recunostintei, cit de benefic si salutar ar fi pentru romani o zi, o singura zi macar din an, in care sa se opreasca din tinguieli, sa stopeze nesfirsita numaratoare a necazurilor si, adunati in familie sau cu prieteni, sa-si scruteze existenta cu calm si echilibru, concentrindu-se asupra partilor ei bune. Nu doar americanii au de ce sa inalte multumiri Cerului. In viata fiecarui om sint licariri de lumina, oricit de grea i-ar fi existenta. Si am zice chiar ca a