I ntrăm în decembrie: de mai mult de un deceniu am putea-o numi "luna secretelor". Dar pe stradă nu se mai aud întrebări, gen "21/22 cine-a tras în noi", nici ziarele nu mai chestionează personajele de prim plan social cu formule ultimative: "cine eşti dumneata, domnule cutare"? Între timp n-am aflat nici una nici alta, dar viaţa merge înainte, cu cîţi dintre noi mai sîntem de faţă. În decembrie '89 veneam dintr-o lume a tainelor bine lăcătuite şi a zvonurilor care ţineau loc de informaţii şi voiam să deschidem cît mai repede totul: uşi, ferestre, dosare, suflete. O radicală primenire a vieţii noastre părea că nu este posibilă decît dacă ieşim din zodia secretului şi aşezăm lumea nouă pe temelii clare. Alcătuind numărul Dilemei pe tema "ce mai ţinem secret" - am pornit de la un aspect asupra căruia toată lumea pare să fie de acord: libertatea a făcut din noi toţi nişte nesăţioşi, dornici să aflăm taine şi la fel de dornici să dezvăluim altora propriile noastre secrete. Totul trebuie pus pe tavă şi consumat cu deliciu. Nimic nu ni se mai pare deşănţat, ca să fie ascuns cu jenă, dezvăluirea fără inhibiţie a tainelor picante aproape ne califică pentru stimă socială. Probabil ca să ne consolăm de insignifianţă proprie, de panică faţă de viitor sau de precaritatea meniului zilnic - ne hrănim cu firimituri de la masa vedetelor, a personalităţilor larg mediatizate, a sportivilor. Vrem să aflăm orice - indiferent de calitatea ştirilor - sîntem gata oricînd să intrăm în jocul mărturisirilor fără frontiere, altfel viaţa n-are gust. Priviţi din afară, sîntem probabil o naţie fericită: pare că am rezolvat cît de cît mulţumitor problemele generale ale societăţii şi,

scăpaţi de grijă, ne-am întors spre noi înşine să ne despovărăm de taine neconvenabile, de frustrări aduse la suprafaţă şi vindecate prin mărturisire. În realitate, sîntem departe de a fi fericiţi: banii se