Teroarea n-a fost nici o clipa in afara Istoriei. A omorit masiv pe criterii religioase, politice, de apartenenta la o anume etnie, profesie, clasa sau stare sociala. Chiar si cind isi lua un respiro, in timp, ea isi continua lucrarea in mintile celor care o traisera sau in mintile urmasilor acestora.
Pina la 11 septembrie 2001 insa, teroarea inca mai respecta un anume protocol – instituirea ei era anuntata prin avertismente, legi, interdictii sau declaratii de razboi, motiv pentru care pastra vaga aparenta a unui joc cu anumite reguli. Crima era justificata de criminali („e crestin“, „e evreu“, „e culac“, „e liberal“ etc.) si avea niste granite in spatiu si timp. Teroarea de altadata iti mai lasa o portita de scapare: sa te convertesti la alta religie sau ideologie, sa te faci frate cu dracu’ sau sa fugi in alta tara…
Avea o oarecare… fata umana teroarea de altadata: Fecioara Maria a putut totusi sa-si salveze Fiul de la moarte – puterea lui Irod se oprea la frontierele Iudeii, teroarea instituita de el era circumstantiata…
Teroarea care ne-a aratat fata tenebroasa la 11 septembrie e una difuza si chiar confuza, cu toata stradania spiritelor rationaliste ale europenilor si americanilor de a-i da un contur, o consistenta, un nume: conflict intre civilizatii, intre religii ori cu miza economica. E difuza pentru ca nu stii cind, unde, cum, pe cine si… prin cine va lovi. Intrebarea „de ce (va lovi)?“ pare, stupefiant, sa nu mai aiba nici un sens. Ca esti un biet operator in fata unui computer, o femeie de serviciu pe treptele unei cladiri, un liftier, un contabil la biroul tau, un om de afaceri intr-un avion, un functionar intr-o masina, un om politic la o reuniune internationala sau un cersetor intr-un subsol – e totuna: moartea te pindeste si te ajunge fara preaviz.
Azi, Isus n-ar mai avea unde sa fuga si nu i-ar mai ramine decit sa se r
