Dacă anul trecut - la a 41-a ediţie - Festivalul internaţional de film de la Salonic a fost un fel de sărbătoare a "privirii-Femeie" (prin tematica multor pelicule şi prin autoarele acestora), ediţia 42 a readus în prim-plan un cinema al poveştilor virile, al privirii directe, al mentalului macho. O schimbare de optică, de ton şi de atitudine; John Boorman (preşedintele juriului) putea să glumească, în cuvîntul rostit înaintea decernării premiilor, pe seama faptului că cinematograful revelat la Salonic-2001 a avut ca protagonişti "bărbaţi beţivi, drogaţi sau rataţi şi femei pătimaşe, pline de dragoste şi tandreţe", realitatea este că "dragostea şi tandreţea" n-au mişcat nici sori, nici stele, nici bretele... A fost o ediţie hard.

Tirana-Taipei, via Constanţa-Bucureşti La Salonic există, în fiecare an de zece încoace, o secţiune competitivă rezervată debuturilor (sau celui de-al doilea film din cariera unui tînăr cineast) şi una - paralelă - intitulată "New Horizons". Secţiunea competitivă a cuprins, anul acesta, 16 filme; cealaltă - 40. Prima este "curatoriată" de directorul festivalului, Michel Demopoulos (înalt, bărbos, politicos), cu sprijinul ofiţerului de presă, Alexis Grivas (care seamănă cu dr. Sorin Oprescu şi e la fel de simpatic). Secţiunea paralelă - foarte ambiţioasă, de multe ori superioară: cum s-a întîmplat şi anul acesta - este domeniul lui Dimitris Eipides (ce pare desprins dintr-o telenovelă, rolul amantului grizonat sau al tatălui gemenelor). Cum festivalul de la Salonic, pe modelul festivalurilor mari (Cannes, Berlin, Veneţia), a început să multiplice secţiunile paralele - în afara celor amintite: 3 filme în afara competiţiei; 28 greceşti (inclusiv documentare); 3 coproducţii; Programele-omagiu (John Boorman, Dinos Dimopoulos, Stavros Tornes): 39 filme; "Balkan Survey": 11; Cinema argentinian: 16; "Orgasmic Cinema" (Flesh & Blood, Ero