Episcopul Ilarion, slugerul Tudor şi Vodă Caragea
,,Cu cîteva zile înaintea morţii sale, după o bolire de două luni, în care se topea ca ceara, Ilarion (episcopul Argeşului, mentorul lui Tudor Vladimirescu şi conducătorul din umbră al revoltei acestuia - n.n.) ordonă să i se aducă sipetul în care păstra zapisele sale cu datorii, cele mai multe din partea celor scăpătaţi; după ce le rupse, ordonă să le arunce în foc. Acele creanţe se puteau urca la vreo 2000 galbeni. Astfel era Ilarion, amicul intim al lui Tudor, pe care îl cunoştea de cînd cu războiul turco-rus (1806-1812), cînd Tudor se făcu cunoscut românilor prin bravurile sale militare contra turcilor. Ilarion scria, în limba franceză, petiţiunile lui Tudor către Cabinetul rusesc şi mai ales către Stroganoff. în acele petiţiuni, Tudor se plîngea ruşilor contra lui Caragea că se codeşte a-i plăti cele 40 mii lei ce guvernul rusesc pusese la cale a i se da din vistierie pentru cheltuielile făcute de Tudor în războiul de la 1806; căci cu banii săi întreţinuse el cîteva mii de panduri, cu ajutorul cărora ruşii repurtaseră mai multe victorii contra turcilor.
Cînd venea la Bucureşti, Tudor trăgea de-a dreptul la Ilarion. Vodă Caragea îl poftea îndată la curte, prin bimbaşa Taca, în caleaşcă; şi vorbea cu dînsul multe ore despre ale ţării; iar cînd îl întreba Caragea: ,,ce zice lumea despre mine?" Tudor îl lăuda, de interes şi de politică, căci avea multe procese.
Către sfîrşitul domniei lui Caragea, Tudor luă curajul a zice gospodarului:
- Măria ta, am să-ţi fac cunoscut ceva, dacă îmi dai voie.
- Vorbeşte, arhon sluger, te ascult cu plăcere.
- Dar să nu fie cu supărare Măriei tale.
- Vorbeşte fără teamă, arhon sluger.
- Peste puţin timp se împlinesc cei şapte ani ai domniei; şi pînă a nu pleca, ar fi bine să scapi opinca de iude, cu care se fac mari c
