Din nou la Bucureşti
Mi-am regăsit prietenii. Lumea n-are grija zilei, discută viitorul Europei. Am sosit la timp să-i combat pe scepticii contaminaţi de Caragiale (asta să fie grija noastră, viitorul Europei, bine că ne-am găsit şi noi să ne dăm "cu părerea" etc.).
Nu pot să nu deschid o paranteză asupra definitiv deviatei sintagme "a-şi da părerea", care, din sens contributiv - ne dăm părerea obştei, o dăruim, să-i fie de bine - ceea ce înseamnă că avem încredere în părere, socotind-o demnă de luat în seamă, insomniile civice având rost - dar şi în obşte, care poate judeca utilitatea părerii, ei bine, din sens contributiv a ajuns să fie folosită chiar şi de intelectuali în sens dubitativ: dăm "cu" părerea, şase-şase, poartă-n casă, hazardul să trăiască, iar dacă nu "iese", atâta pagubă, mai aruncăm un zar, atâta distracţie avem. Urarea "noroc!", mai folosită decât oricare alta, nu arată oare perpetua îngrijorare a românului faţă de jocurile întâmplării? Lumea în care pulberile deşertice au acoperit deseori claritatea liniilor a fost obligată să ţină seama de hazard. Nu poţi decide că urmezi un drum, când peste noapte bate vântul ... "A-şi da cu părerea" a devenit o expresie orientală, care "trage" limba română către alte zări.
Tradiţie şi inovaţie
Facem decoraţii pentru Crăciun, ne pregătim să urmărim emisiunile despre tradiţii populare româneşti, vine vremea lor. (În primăvara trecută, mare nădejde ne-a dat o crainică de la TVR Internaţional, anunţând cu hotărâre: �Mărţişorul deschide ciclul babelor"). Acum, la cinste e bradul trimis către Vatican (bine de italieni; au şi brad, au şi papa). Succesul va da, în mod sigur, rezultate folclorice. Cam aşa o să sune începutul viitoarei balade:
Jos la Râm, pe caldarâm,
Se-nalţă un brad bătrân.
Este brad naţional.
Cu globuri în plan gobal.
