E xistă mai multe feluri de barometre ale mentalităţilor; unul dintre cele mai pregnante este cel al sărbătorilor: moravurile de ocazie sînt mai grăitoare decît cele cotidiene, apăsînd şi îngroşînd gesturi, altfel, doar sugerate. Crăciunul, şi mai ales Ajunul sînt culmi ale sărbătorilor, în mentalitatea neaoşă, şi ca atare măsurători ale mentalităţilor şi schimbărilor acestora mai mult decît adecvate. Sărbătorile se măsoară, la rîndul lor, exterior şi superficial şi prin "podoabe": multe s-au schimbat în oferta de ornamente pentru brad la diverse niveluri. Pe vremea lui Ceauşescu, se ştie, podoabele erau, de cele mai multe ori, strict globuri, adică rotunduri de sticlă colorate. Sticla le dădea o doză de nobleţe, e drept, dar şi o oarecare răceală, departe de focul şemineului din Crăciunul de tip american. Şi oricum, ele erau concepute pentru Revelion, şi nu pentru Crăciun, căci, oficial, pomul se împodobea pe 30-31 ianuarie. Existau şi decoraţiuni, tot din sticlă, de diverse forme, dar erau rarităţi: celebre erau cele din brazii gata împododobiţi de florărie, imitînd ghindele sau alunele. Treptat, chiar şi-n acele vremuri, au apărut mai comodele şi mai trainicele globuri de plastic. După revoluţie, răceala a fost înlocuită cu o aspiraţie spre căldură: materialele, mai puţin nobile, oricum plasticul, dar chiar hîrtia şi cartonul sau lemnul, încercau să sugereze ideala atmosferă de şemineu, ciorap şi curcan. Au apărut figurinele tradiţionale din lemn, în special îngeraşi; globurile de carton, pictate, în bejuri şi roşcaturi, cu scene idilice de Crăciun, într-un stil de carte de copii conformistă; decoraţiunile minione, din "catifea" roşie, rotunde sau în formă de inimioare; pachetele false legate cu fundiţe aurii, din comuna hîrtie, etc. În timp, moda culorilor focului a fost depăşită, materialele

rămînînd cam acelaşi, dar răceala reintrîndu-şi în drepturi