„Cum o (mai) fi aratind un optzecist?“, asa s-ar putea numi interviul de fata, daca parafrazam titlul unui poem al lui Romulus Bucur. Fie ca mai scriu sau nu, fie ca mai scriu la fel ca altadata sau nu, optzecistii n-au parasit cimpul de lupta al literaturii. Editeaza reviste, carti, organizeaza festivaluri, se specializeaza in computere, mai bine zis isi traiesc istoria personala, care desigur nu seamana decit partial cu a celorlati.
Pentru Romulus Bucur povestea a inceput cu ani in urma la cenaclul „Junimea“, apoi la „Cenaclul de Luni“. A continuat cu volumul de grup Cinci (Editura Litera, 1982) si cu debutul individual in 1984 la Editura Albatros (Greutatea cernelii pe hirtie). Scriitorul a mai publicat volumele de poezie Literatura, viata (Editura Cartea Romaneasca, 1989), Dragoste &bravura (Editura Marineasa, 1995), Cintecel(e) (Editura Paralela 45, 1998), si volumul de cronici literare Poeti optzecisti (si nu numai) in anii ’90 (Editura Paralela 45, 2000). A primit Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Romania in 1984 si Premiul pentru poezie al ASPRO in 1998. Romulus Bucur este acum redactor-sef adjunct la revista Arca din Arad. Si, cum spuneam, istoria sa continua.
„Provincialismul nu e decit o chestiune de mentalitate“
Scriati intr-un scurt poem al dumneavoastra, in urma cu ceva ani: „si ai sa ajungi vreun bard judetean/ povestind despre curajul tau// din tinerete/ si despre prietenii tai poeti“. Va era teama de aceasta perspectiva? S-a implinit profetia pe care o faceati atunci?
Scrisesem poezia respectiva in anul 1978, pe cind eram student, si Florin Iaru, caruia i-o aratasem, mi-a spus ca e o pastisa dupa o poezie a lui Ovidiu Genaru (din volumul Patimile dupa Bacovia, pe care nu-l citisem inca pe atunci). Ideea cu bardul judetean era un cliseu. Unul existential, acela al artistului (sa
