Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Saracie garantata prin lege

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 10 ianuarie 2002 · ·

Legea venitului minim garantat, intrata in vigoare de la 1 ianuarie, da mai nimic celor foarte saraci, si asa putini la numar, si ia minimele ajutoare care se mai dadeau celor cu venituri la limita subzistentei. Baremele pentru acordarea ajutoarelor de caldura se modifica drastic. Astfel, din aceasta luna, doar 10% dintre beneficiarii lunii decembrie mai primesc asemenea ajutoare. Guvernul isi imagineaza ca o familie formata din 4 persoane poate trai decent cu un venit total de doar 2.000.000 lei net si ca nu mai are nevoie de ajutoare de caldura Din acest an, brailenii saraci vor primi, lunar, un ajutor social, conform prevederilor Legii nr. 416/2001 a venitului minim garantat. Practic, este vorba despre o suma de bani pe care, daca o familie nu o realizeaza din venituri proprii, o primeste de la stat. Valoarea acestui venit a fost stabilita, insa, in asa fel incit, pentru a primi ceva bani de la stat, beneficiarul trebuie sa demonstreze ca e sarac lipit pamintului. Problema cea mai mare e ca, in intentia declarata de a face un bine citorva "somalezi", Guvernul loveste in aproape 100.000 de braileni cu venituri mici, care, de acum incolo, nu vor mai putea beneficia de ajutoare de caldura. Concret, incepind cu aceasta luna, de aceste ajutoare nu se vor mai bucura decit cei care indeplinesc conditiile pentru ajutoare sociale, adica in jur de 10% din numarul celor care au beneficiat de cupoane de caldura in luna decembrie 2001. 633.000 lei - venitul minim garantat pentru o persoana. Primaria a inceput, de luni, prin Directia de Asistenta si Protectie Sociala, de pe str. Galati, nr. 33, distribuirea formularelor pentru acordarea ajutoarelor sociale. Cererile depuse apoi de solicitanti vor fi urmate de o ancheta sociala, efectuata de angajati ai Primariei si care va confirma daca persoana sau familia respectiva nu dispune de veniturile minime legale. Data limita de depun

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Mircea Diaconu a încetat din viaţă/ El a avut o carieră de peste 50 de ani cu roluri memorabile în teatru şi cinematografie / Mesajul Teatrului Nottara, unde a fost director

News.ro acum 2 ore
Actorul Mircea Diaconu a încetat din viaţă. El ar fi împlinit 75 de ani în 24 decembrie. Mircea Diaconu rămâne în istoria teatrului şi cinematografiei româneşti, după o carieră de peste 50 de ani, ca Brânzovenescu din spectacolul „O scrisoare pierdu

Un român care ar fi fost recrutat de serviciile de informaţii ucrainene a fost reţinut în regiunea separatistă Abhazia din Georgia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Angajaţii Serviciului Securităţii de Stat (SGB) din Abhazia - regiune separatistă prorusă din Georgia - au reţinut un cetăţean român care, susţin ei, la indicaţiile reprezentanţilor serviciilor speciale ucrainene, trebuia să filmeze cu ajutorul unei

Liderul AUR Bistriţa-Năsăud care a spus „ar trebui să aruncăm în aer” sediul Prefecturii a fost pus sub control judiciar

HotNews acum 2 ore
Deputatul ales al AUR Bistriţa-Năsăud Tiberiu Boşutar a fost plasat sub control judiciar pentru 30 de zile, în dosarul deschis pe numele acestuia pe 7 decembrie, pentru instigare publică, după ce a afirmat, într-un live pe Facebook, că „ar trebui să

Grav accident pe autostradă: O femeie de 30 de ani a murit după ce a intrat cu mașina într-o autoutilitară care staționa

Ziare.com acum o ora
O femeie de aproximativ 30 de ani şi-a pierdut viaţa, sâmbătă, pe A2, după ce a intrat cu maşina pe care o conducea într-o autoutilitară destinată lucrărilor pe autostradă, care era semnalizată şi staţionată. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Si

Peste 200 de pârtii omologate în România: în ce județe puteți merge la schi în țară

Wall-Street.ro acum 56 minute
România are peste 200 de pârtii omologate, cu diferite grade de dificultate, potrivite atât pentru cei care abia încep să se îndrăgostească de sporturile de iarnă, dar şi pentru cei mai experimentaţi, scrie Ministerul Economiei Antreprenoriatului şi

Preşedintele Coreei de Sud, pus sub acuzare din cauza legii marţiale

Ziua Constanta acum o ora
​Conform Constituției, prim-ministrul Han Duck-soo, care a fost numit de Yoon, devine președinte interimar, în timp ce Yoon rămâne în funcție, dar cu puterile sale prezidențiale suspendate, relatează Reuters. Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a

Superliga: Oţelul Galaţi – UTA Arad 1-1

Mediafax acum 25 minute
Oaspeţii au deschis scorul în minutul 38, prin Cristian Mihai. În urma unui corner executat de Fabry, mingea a fost deviată de Costache în bară, revenind în teren, unde Mihai a înscris cu o lovitură de cap. În minutul 45+1, gazdele au reuşit să marc

O bătrână din Alba a fost înșelată cu 25.000 de lei prin metoda „Accidentul”. Ce i-au spus escrocii la telefon

Gandul acum o ora
O femeie în vârstă de 83 de ani din judeţul Alba a fost înşelată prin metoda „Accidentul” cu suma de 25.000 de lei. Aceasta a primit un telefon prin care i s-a transmis că o cumnată are nevoie de aceşti bani pentru că ar fi fost implicată într-un a

Parlamentul din Georgia l-a ales președinte al țării pe fostul fotbalist Mihail Kavelașvili, în timp ce protestele continuă

HotNews acum 3 ore
Parlamentarii georgieni l-au ales sâmbătă pe fostul fotbalist Mihail Kavelaşvili, un ultraconservator şi o figură loială guvernului, noul președinte al țării, în locul prooccidentalei Salome Zurabișvili, transmite Reuters. Votul a fost dat pe fondul

Ministerul Apărării, răspuns pentru Ambasada Rusiei: Este cât se poate de clar cine a transformat regiunea Mării Negre într-un teatru de război, cu consecinţe tragice pentru poporul ucrainean

News.ro acum o ora
Ministerul Apărării a răspuns Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti - care învinuise instituţia de ”acuzaţii nefondate” - afirmând că este cât se poate de clar cine a transformat regiunea Mării Negre într-un teatru de război, cu consecinţe tragice

Vremea

București
acum

sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

1°/6°
mar.

3°/10°
Iasi
acum

sâm.

-3°/3°
dum.

0°/5°
lun.

0°/8°
mar.

7°/12°
Constanta
acum

sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
mar.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

3°/8°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°
lun.

0°/4°
mar.

4°/10°