Nu sta in intentia mea sa polemizez cu domnul Alexandru Florian. Se pare insa ca anumite aspecte din eseul meu A ramas Cioran antisemit?, publicat in revista Observator cultural nr. 97-98/2002, l-au nemultumit substantial, astfel incit a simtit nevoia sa intervina si, in numarul imediat urmator al hebdomadarului, sa publice un text, intitulat Critica de dreapta a autocriticii lui Emil Cioran, in care isi precizeaza punctul de vedere. Citindu-i cu atentie interventia, am crezut de cuviinta sa redactez la rindu-mi un scurt text, in care sa incerc a lamuri ceea ce domniei sale i s-a parut a fi echivoc, condamnabil si lipsit de deontologie in eseul citat. Cu alte cuvinte, am dorit sa risipesc un val de suspiciune care, desigur, e fructul exclusiv al stingaciei mele, nefiindu-i in nici un fel imputabil domnului Florian, caruia ii si multumesc pe aceasta cale pentru ca mi-a atras atentia asupra unor neajunsuri. Dar sa procedez sistematic...

1. Din pacate, titlul textului-replica, Critica de dreapta a autocriticii lui Emil Cioran, nu cred ca are vreo legatura cu optiunea mea politica sau cu vreo atitudine ideologica pe care mi-as fi manifestat-o in textul invocat. Cind am scris despre „aberantul stingism al elitei franceze“ m-am referit, de pilda, la atitudinea lui Sartre, care, la intoarcerea din calatoria intreprinsa in URSS, in 1954, a declarat: „Cetatenii sovietici [...] isi critica guvernul mai mult si mai eficient decit o facem noi“ (interviu publicat in Libération, 15-20 iulie 1954); ulterior, acelasi Sartre, referitor la prima afirmatie, avea sa precizeze: „Dupa prima mea vizita in URSS, in 1954, am mintit“ (Situations, X, Gallimard, Paris, p. 220). Exemplele de acest tip sint foarte numeroase. Tot acelasi stingism de proasta factura i-a impiedicat multa vreme pe unii intelectuali francezi sa admita ca realitatea politica efectiva a natiunilor din spati